Boc: Obiectivul noului acord cu FMI, CE, BM este creșterea economică
Premierul Emil Boc a spus luni, într-o declarație de presă, că obiectivul noului acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială este creșterea economică. Vezi declarațiile primului ministru.
Premierul Emil Boc a spus luni, într-o declarație de presă, că obiectivul noului acord cu Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială este creșterea economică. Vezi declarațiile primului ministru.
Până în septembrie se va stabili calendarul care vizează eliminarea prețurilor reglementate la energie. Ministerul Finanțelor și Muncii trebuie să stabilească măsurile de protecție socială pentru consumatorii vulnerabili. Actualul acord nu vizează un număr fix de bugetari care să fie restructurați, a afirmat premierul.
“Le mulțumesc românilor că au înțeles nevoia acestui efort din 2009 și 2010, dar partea grea a lucrurilor a trecut. Acum vom culege roadele acestor eforturi. Noul acord cu FMI, CE și BM va fi în interesul României și al românilor. Dacă nu luam măsurile dure din primul acord, România ar fi intrat în colaps economic. Acele măsuri nu au fost impuse, dar au fost necesare României pentru a crea premisele unei creșteri economice în 2011 și 2012. Miza viitorului acord este creșterea economică și consolidarea viitorului economic al acestei țări, pentru a fi ferită de derapaje”, a declarat Emil Boc. Citiți mai mult despre obiectivul noului acord cu FMI, CE, BM pe www.mediafax.ro
-
Într-o lume care crede că economia și oamenii o duc greu, având în vedere creșterea inflației și a prețurilor la energie, sunt greu de vândut datele statistice conform cărora în T3 economia și-a revenit, având cel mai bun trimestru de creștere din ultimii 4 aniOpinii · 15 noiembrie 2026
-
O surpriză plăcută după un an chinuit. Economia a înregistrat în T3 cea mai bună creștere trimestru la trimestru din 2022 încoace: plus 2,1%Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Surpriză pentru economiști. Economia a înregistrat în T3/2026 cel mai bun rezultat din ultimii patru ani: plus 2,1% în T3 față de T2. Ce spun Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, Adrian Codirlașu, CFA România și Aurelian Dochia, profesor de economieEveniment · 15 noiembrie 2026