Boc preia personal absorbția fondurilor europene
Premierul Emil Boc, a trecut ieri sub autoritatea sa directă de la Ministerul Finanțelor, instituția care coordonează absorbția fondurilor europene de 30 de mld. de euro, într-o mișcare surpriză.
Premierul Emil Boc, a trecut ieri sub autoritatea sa directă de la Ministerul Finanțelor, instituția care coordonează absorbția fondurilor europene de 30 de mld. de euro, într-o mișcare surpriză.
Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului, a precizat pentru Mediafax că “deocamdată structura care funcționează sub numele Autoritatea Pentru Coordonarea Instrumentelor Structurale (ACIS) va fi condusă de către Cătălin Vătafu, consilier al premierului pe probleme externe și de atragere a fondurilor europene.
Nu se știe care este situația lui Ștefan Ciobanu, cel care era responsabil la Ministerul Finanțelor de ACIS.
Consultantul fiscal Emilian Ducă spune că astfel de restructurări administrative au fost relativ frecvente, însă fără rezultate spectaculoase. “Deși această reorganizare este un semn al deplasării accentului politicilor guvernamentale dinspre restructurarea administrației spre creșterea absorbției fondurilor europene (fonduri structurale), este greu de crezut că numai această schimbare a autorității tutelare va produce efectele dorite. În primul rând sunt necesare proiecte bine fundamentate și în al doilea rând diminuarea sau măcar transparentizarea birocrației existente în acest domeniu.”
În ciuda faptului că României i s-au alocat circa 30 mld. euro pentru fonduri europene, statul prin instituțiile sale nu reușește să atragă toți banii, lucru pentru care este extrem de criticat. România a atras doar 1,9 mld. euro din fondurile structurale puse la dispoziție de Uniunea Europeană.
Deși problema fondurilor europene a fost pusă pe tapet în fiecare an ca o sursă de finanțare a economiei, autoritățile, indiferent care au fost ele, nu au fost în stare să cheltuiască banii.
Subiectul fondurilor europene face și obiectul discuțiilor cu Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană.
În viitorul acord de împrumut este posibil să existe ținte clare pentru atragerea acestor fonduri.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026