Bogdan Drăgoi încearcă iar să explice ponderea de doar 31,4% a veniturilor bugetare în PIB din 2011
Afirmațiile privind scăderea colectării în 2011 sau o subdimensionare a veniturilor în acest an sunt profund greșite, pentru că pleacă de la premisa falsă că toate componentele dintr-un buget merg în linie cu creșterea PIB, a declarat ministrul finanțelor Bogdan Drăgoi (foto).
Afirmațiile privind scăderea colectării în 2011 sau o subdimensionare a veniturilor în acest an sunt profund greșite, pentru că pleacă de la premisa falsă că toate componentele dintr-un buget merg în linie cu creșterea PIB, a declarat ministrul finanțelor Bogdan Drăgoi (foto).
“S-a spus că PIB a urcat, dar veniturile s-au diminuat. Complet fals. De fapt, ponderea veniturilor, excluzând agricultura, este în ambii ani de 32,4% din PIB. Cum PIB-ul nominal a fost mai mare în 2011, rezultă că sumele colectate au fost mai mari”, a adăugat Drăgoi. Ponderea veniturilor totale în 2011 în PIB a fost de 31,4%, cea mai scăzută în ultimii 10 ani, ca urmare a fiscalizării slabe a agriculturii. În ceea ce privește programul pentru acest an, ministrul finanțelor nu poate preciza încă impactul asupra veniturilor bugetare, însă își menține părerea că nu se poate discuta pe evoluții liniare.
“Construcția veniturilor bugetare se realizează nominal, componentele din buget au dinamici mai mult sau mai puțin în linie cu cea a creșterii economice, iar un calcul ce ține exclusiv de ponderea din PIB nu este uzual (…) Veniturile bugetare vor fi ajustate odată cu modificarea cadrului macroeconomic, dar asta nu înseamnă că vor merge în linie cu dinamica nominală a PIB. Este greșit un astfel de mod de clacul”, a spus Drăgoi.
Liderul eurodeputaților PDL Theodor Stolojan a publicat luni un material în care susține că anul trecut a scăzut gradul de colectare, întrucât ponderea veniturilor s-a limitat la 31,8% din PIB, raportat la valoarea nominală a acestui indicator, mai mare decât estimările inițiale. În aceste condiții, Stolojan atrage atenția că și în construcția bugetară pe 2012 s-ar putea înregistra o scădere a ponderii veniturilor în PIB, a cărui estimare a urcat de la 580 de miliarde lei la 609 miliarde lei.
-
Un lanț românesc de cafenele a urcat pe locul 4 în Europa. 5 to go a pornit de la o cafenea de 12 metri pătrați și are acum peste 800ZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Aproape un milion de clienți Salt Bank pot cumpăra acțiuni la Bursă direct din aplicație, fără sumă minimă și cu comision zero până pe 27 noiembrieBănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026