Bogdan Matei, pictura

In Sala Oglinzilor de la Palatul Sutu, a fost deschisa expozitia pictorului Bogdan Matei. Nascut in 1954, la Bucuresti, Bogdan Matei a absolvit sectia Pictura a Institutului de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” (1978).

Prezent, din 1979, la majoritatea expozitiilor Municipale si Republicane, beneficiar al bursei Uniunii Artistilor Plastici (1980), membru titular al acestei organizatii profesionale (1983), Matei se afla intr-o rapida ascensiune: devenise un nume cunoscut, lucrarile i se vindeau bine, detinea o catedra de profesor de specialitate la Buzau (ca un alt ilustru inaintas, Andreescu), avusese cateva participari internationale unde fusese chiar laureat (medalia de argint a Societatii Artistilor Francezi, Paris, 1976; tot medalia de argint a Academiei Internationale “Lut?ce” , Paris, 1977; medalia de aur a Academiei Europene de Arte Frumoase, Bruxelles, 1979; medalia de argint aurit la Expozitia Internationala de Arta din New York, 1980 si inca o medalie de aur, tot la New York, 1982). Dar, in 1983, se decide sa ramana in strainatate. Din 1989 este cetatean francez, iar din 1998 traieste si lucreaza in Statele Unite ale Americii, la Boston.
Aceasta schimbare de mediu i-a oferit alte perspective, si cariera sa a luat o noua orientare, eminamente internationala, desi nu a abandonat motivele preferate ale picturii sale, lasandu-se cumva purtat pe valurile modelor si pasiunilor trecatoare ale publicului, ori pe schimbatoarele criterii ale cererii pietei. Matei a stiut sa-si urmeze, neabatut, calea. Iar succesul nu l-a parasit niciodata. Are cateva expozitii personale la World Bank Art Society din Washington D.C. in 1985 si la Paris si Toulouse in 1989 si, respectiv, 1990. Participa la prestigioase manifestari colective la Tokyo, Barcelona, Budapesta, Sidney, Monte Carlo, Stockholm, New York. In 1985 devine membru la Maison des Artistes, iar din 1987, la Salon d’Automne, ambele din Paris.
Bogdan Matei revine acum la Bucuresti cu o selectie de lucrari recente. Ele fac parte din doua cicluri care il preocupa de multa vreme: Plansete si Nuduri. Aparent sunt variatiuni pe aceeasi tema care unui ochi neavizat i-ar parea fastidioase. Dar fiecare dintre panze pune o alta problema cromatica si compozitionala. Sigur pe arhitectura interioara a fiecarei lucrari, Matei face exercitii de echilibru coloristic si formal, ajungand la perfectiune. Nimic nu este inutil, nimic nu distoneaza. Colaje sau false colaje, lucrarile sale iau nastere dintr-un laborios aranjament de segmente pictate si adunate de-a lungul timpului. Cate o lucrare poate astepta ani indelungati sa-si gaseasca bucatica potrivita la locul potrivit. Revenirile sunt inerente intr-o asemenea munca aflata, uneori, la granita ludicului, prin acel puzzle imaginar pe care artistul il creeaza in cadrul tabloului. Plansetele sunt, de fapt, naturi statice formate din obiectele comune unui atelier de pictura: vase, borcane cu pensule, godete, recipiente si tuburi de culori, pahare, sticlute de diluant etc. Dar, in viziunea sintetista a lui Matei, aceste obiecte isi pierd identitatea palpabila si devin doar forme plate, usor decorative, intr-un spatiu bidimensional. Prin plasarea plansetei la nivelul ochiului, formele capata monumentalitate si se decupeaza pe fondul vibrat cu tuse fine, ca fatadele unor zgarie-nori dintr-o metropola americana pe linia orizontului aurit de apus.
Prin preocuparile sale, Bogdan Matei parcurge drumul invers al criteriilor propuse de Heinrich W?lflin pentru a desemna stilurile: nu grafic, plastic si pictural, ci de la pictural spre grafic, obtinand maximul efectelor urmarite. Din minusculele fragmente de picturi realizate candva si detasate din context pentru calitatile lor cromatice, el reface un traseu grafic bine sustinut si coerent discursiv.
Nudurile sunt tot exercitii de forma si culoare, executate insa in maniera picturii traditionale pe panza, in acrili. Nu este prezentat trupul feminin in integralitatea sa, ci s-a optat pentru niste segmentari sugerate de descoperirile arheologice, lipsind capul, bratele si picioarele. Nimic licentios in desen, nimic lasciv in intentii. Matei nu paraseste nici un moment realismul, iar motivul de la care a pornit este usor decelabil. Doar paleta se avanta spre tonuri electrice, metalizate, cu efecte psihedelice. Tuse nervoase, solutii tasiste, divizioniste, efectele luminii artificiale pe formele pline ale unor solduri de dansatoare dau materialitate unora dintre lucrari.
Altele, dimpotriva, se descompun sub actiunea razelor iridescente, ca si cand personajul ar fi privit, pe furis, printre spatiile libere dintre storurile coborate neglijent la o fereastra. Cinetismul obtinut prin sugestii date de op art devine coplesitor, acaparant. Fie granituite clar de un duct modulat, cu rezultat in cloazonarea siluetei, fie faramitate in mii de particule, nudurile sale traiesc intens, palpita, se misca si confera velocitate expunerii.
Intr-o conversatie avuta cu artistul, acesta isi destainuia unele ganduri care l-au stapanit atunci cand a inceput sa lucreze cu nuantele metalizate: “Mi-am pus problema – spunea Matei – cum le-ar fi folosit maestrii de altadata. La ce le-ar fi intrebuintat in primul rand? Chestiunea cea mai importanta este ca aceste materiale noi – si, in Occident, sunt o multime – sa fie asimilate cu oarecare ponderatie si, mai ales, sa fie folosite cu maiestrie.
Dupa parerea mea, bazata pe observatiile facute in multe expozitii si galerii din strainatate, ceea ce a disparut in zilele noastre este tocmai maiestria. Artistii, fie ei maturi sau foarte tineri – si in special cei din urma – nu mai dau atentie acestui aspect. In cautarea disperata a noului cu orice pret, Noul prin efecte facile, vechile tehnici de lucru sunt ignorate, iar ultimele aparitii in materie de culori sunt adoptate fara o cercetare prealabila, intr-un fel de betie a noutatii. Noile mijloace fac adesea ca efectul scontat sa esueze in chip lamentabil. De aceea, revin la cele deja afirmate: maiestria este esentiala si ea se deprinde in ani de munca si de experimentari”.
Prin panzele sale, fie ele colaje din esantioane pictate, fie picturi in adevaratul inteles al cuvantului, trecand de la staticismul litic al obiectelor componente de naturi statice din Plansete la agitatia manifesta a Nudurilor, Bogdan Matei isi poarta publicul intr-o lume mirifica a formelor si culorilor.