Boierii de altadata

Cartea, aflata in prag de aparitie la Editura Paralela 45 reprezinta o propunere de reafirmare a unor ierarhii spirituale, morale, genealogice romanesti. Prin interviurile dirijate intr-o ordine foarte cursiva, respondentii, personalitati ale aristocratiei romanesti – Dan Nasta, Dimitrie Callimachi, Ileana Motoiu, Istrate Micescu, Mariuca Vulcanescu, Olga Racovita, Radu Beldiman, Radu Miclescu, Safta Varlam, Sanda Tatarescu, Sein Witgenstein, Tutu Georgescu, Dan Emanoil Dobreanu, Ina Riscutia, Stefan Racovitza, Petre Rosetti, Johny Boxshall, Mihai Dim. Sturdza etc. – devoaleaza modul in care mecanismele de functionare a mitului Romaniei antebelice si interbelice au fost acoperite de realitate. In economia reala a cartii, povestea este cea care calauzeste cititorul intr-un timp recuperabil doar prin forta evocarii. Fiecare dintre destinele marturisite de contemporanii nostri vorbeste despre etapele modernizarii in spatiul romanesc. Daca aristocratia romaneasca a rezistat unor mutatii istorice grave – razboaie, regimuri opresive, revolutii – este pentru ca legitimarea conditiei de elita a fost facuta nu doar pe ratiuni patrimoniale, pe avere ori pe exercitarea unor functii in stat, ci si pe considerente legate de functiile modernizatoare, civilizatoare, de manifestarile intelectuale osmotic legate de singura doctrina unificatoare, aceea a dragostei de tara. Ceea ce razbate din toate amintirile este interiorizarea religiei civile a normalitatii, a unei nobile raportari la ideal. Din acest punct de vedere, aceasta intreprindere editoriala functioneaza in regimul unui gest de autentica recunostinta pentru calitatea idealurilor acestor oameni in a caror viata le-au fost refuzate sistematic biografiile prin nesfarsite tergiversari ale restabilirii unei istorii sincere a romanitatii noastre.

O familie cu barbati ilustri

Avocatul Istrate I. Micescu in dialog cu Carmen Sandulescu si Narcis Dorin Ion

Cand pronuntam numele lui Istrate Micescu ne gandim, de obicei, la avocatul cu statura de legenda, dar si la creatorul de Constitutie. Istrate I. Micescu povesteste:

– Asta s-a intamplat dupa perioada in care a fost ministru de externe. Tata era un independent si, la un moment dat, ca sa fac o introducere, un gazetar l-a intrebat candva, in 1933 – fiindca el a mai fost deputat, dar un fel de deputat asociat cu Gheorghe Bratianu -, de ce nu se inscrie intr-un partid. Atunci el a spus: “Prefer sa cant cum vreau eu!” A initiat Miscarea Nationalista din Barou, dupa moartea fratelui sau care era propus sa fie ales, la alegeri, decan. A murit Dimitrie Micescu si tata i-a preluat aceasta candidatura. A fost ales decan, dupa ce mai ocupase aceasta functie in 1925-1928-1929. Ultima oara a fost ales decan in 1935. Dupa care, din nou, a fost ales in 1937 si a fost ales decan de onoare pe viata. Cu titlul asta, la cererea regelui Carol al II-lea, intr-un moment de balotaj electoral, cand nici liberalii, nici oponentii nu castigasera destule voturi ca sa formeze un Parlament si ,mai cu seama, un Guvern, atunci, din insarcinare regala, a fost numit ministru de externe. Ministrul de externe era mai putin dependent de guvern si mai mult de rege. Rolul politicii si-l asuma, in majoritatea cazurilor, regele, care urma o politica traditionala. Tata care era, prin educatie, prin cultura, prin faptul ca a studiat la Paris, mai mult francofil, dar si mai mult filoroman a acceptat aceasta misiune. Ciudat, pentru mentalitatea de astazi, tata, care a fost de doua ori ministru, o data de Externe si o data de Justitie, cand a fost numit ministru a fost teribil de suparat.

– De ce?

– Pentru ca il deranja din activitatea lui profesionala. Rolul lui era in Barou, rolul lui era la bara, rolul lui era sa se certe cu adversarii si sa-i convinga pe magistrati. Si atunci a intrat intr-o lume politica in care trebuia el sa-i convinga pe alti politicieni ajunsi ministri ai unor mari puteri, dar care nu erau magistrati. Ei bine, rolul asta si l-a asumat doar patruzeci de zile, cat a durat guvernul Goga care era sortit pieirii, pentru ca cei din ramura Goga-Cuza erau de formatie germanofila, iar el era de formatie franceza si tinea la tratatele care ne garantau existenta integrala, asa cum armata romana si-o cucerise in 1918; granitele cucerite de armata romana – lucru care nu se mai spune astazi – si recunoscute de Marile Puteri la Tratatul de la Versailles si Trianon. Dar sa nu uitam un lucru: armata romana a ajuns la Budapesta si, sub un guvern conservator, a intrat in Chisinau. Iar ei nu au avut altceva decat sa se declare invingatori. Era un artificiu… Un fapt. Sigur ca faptul a decurs dintr-un drept ancestral, dar faptul acesta a fost armata romana. Ei bine, ca sa poata conserva, la epoca aceea, aceste garantii, tata a pledat la Liga Natiunilor pentru suveranitatea Romaniei. In urmatorul sens: marile puteri occidentale impuneau anumite privilegii unor minoritati care, nu ca renuntau la cetatenia romana, renuntau la obligatii, dar isi revendicau drepturile. Si atunci, fata de aceasta dilema – interna, dar si externa ( pentru ca Germania vroia sa modifice sau sa desfiinteze chiar Tratatul de la Versailles ai carui beneficiari eram), tata care era ministru de externe roman intr-un guvern de pro-germani, apara interesele Tratatului – fiindca era om de drept, deci al conventiilor -, impotriva celor care il renegau. Ei bine, acest guvern hibrid trebuia sa cada. Fatalmente, a cazut. Dupa ce a cazut guvernul, Carol al II-lea l-a insarcinat sa redacteze un proiect de Constitutie. Constitutia e foarte interesanta pentru ca ingradeste puterea regala, contrar a ceea ce s-a spus; toate puterile statului izvorasc din natiunea romana, iar regele nu este decat primul cetatean al tarii, dar care se supune legilor tarii. In aceasta Constitutie erau niste prevederi care ar parea moderne astazi, daca sunt citite cu atentie, in care spunea ca sunt abolite clasele sociale ca sa nu existe privilegii, pentru ca: “Nici un partid nu are voie, sub caderea in incidenta penala, sa imparta averea altora si nici sa o propovaduiasca.” Adica a lovit in demagogia de dreapta si in demagogia de stanga.

– Si Constitutia unde a fost elaborata? La Micesti?

– La el la tara, la Ciumesti. A fost dictata timp de o saptamana dactilografei personale a tatei. Eu eram martor cand tata, in sufragerie, se plimba si ii dicta. Era o dactilografa extraordinara; tin minte si acum, cand tata dicta – ca toate concluzile erau dictate, nu erau scrise-, cu toate intonatiile oratorului, cu toate inflexunile de voce, in momentul in care se sfarsea fraza se auzea “pac”!, punctul pe care il batea ea in masina de scris. Aceasta Constitutie a fost facuta de tata. Nu e adevarat ca in colaborare cu altii. A fost ciuntita insa de catre Consiliul de Coroana.

– Suntem invitati la Micestii perioadei de glorie a avocatului Istrate Micescu, acolo unde se reunea familia, dar veneau si prieteni de seama sau simpli parteneri de discutie.

– Era un refugiu. Era o casa in care tata reusea sa traiasca in familie. Pentru ca toata copilaria mea in Bucuresti, tata, la pranz, venea cu dosarele, era o tacere mormantala, ca el isi studia dosarele pentru dupa-amiaza. Dimineata erau tribunalele, dupa-amiaza erau curtile de apel si seara Curtea de Casatie. Cum era o perioada in care avea zilnic 26-28 de procese, pe care, in fond, le pleda el, dar era si ajutat de o armata de secretari, intre 8 si 10, toti veneau la masa, pentru ca trebuiau sa plece cu maestrul la tribunal. Atmosfera asta de tacere si de studiu intens, neintrerupta de vreo soapta era intr-adevar incarcata de energie din partea tatei, dar si foarte obositoare. Sambata si duminica se refugia in familie la Ciumesti, unde isi construise casa pe care o stiti. A inceput lucrarea in 1928 si a sfarsit in 1930. Si, una a din case, in 1935, si a mai facut o cabana pentru mine, mi-a facut si un zapis in versuri, in sfarsit… Ei bine, acolo era momentul de destindere, dar nu era un moment de destindere frivol, pentru ca acolo tata il citea pe Platon, pe Tucidide; momentul asta de liniste sufleteasca era impanat cu discutii care erau discursuri, cu versuri care se faceau si care se recitau si, in serile de liniste, canta la flaut. Dar asta nu putea sa si-o permita decat acolo, unde nu erau clienti.

– Dupa spusele dumneavoastra, daca am inteles bine, acolo isi manifesta cele trei pasiuni de capatai: vanatoarea, cartile si constructia.

– Da. Erau cele trei pasiuni majore. Cartile le avea la Bucuresti, dar continua sa le aiba si la tara. De pilda, tin minte, intodeauna noi plecam la tara sambata seara, faceam ceea ce se numeste astazi weekend si, luni de dimineata, foarte devreme tata trebuia sa ajunga la tribunal, eu la scoala si atunci, in timpul cand mergea masina dintr-un loc in altul, de la Bucuresti la Pitesti, de la Pitesti la Bucuresti, tata citea. Tot timpul citea. Citea sau drept sau filosofie sau clasici, ca sa nu piarda timpul.

– Nu numai ca citea, dar a alcatuit si niste biblioteci fantastice.

– Tata a avut, in momentul in care i s-a luat casa si el a fost arestat, 33.000 de volume in Bucuresti. O arhiva care depasea apartamentul nostru in intregime, cu toate concluziile pe care le dictase pe parcursul vietii lui si inca o biblioteca, de literatura, de la clasici la moderni. Adica tata gusta literatura neabstractizata, sensibilizata.

– Si care sunt prietenii cei mai importanti care veneau la Micesti?

– Prietenii?

– …Sau, ma rog, partenerii de discutii daca nu neaparat prietenii!

– Partenerii de discutii erau in primul rand oaspetii. Dar oaspeti veneau rar. Tata se izola in familie, adica: sotia lui; sora mea, maritata cu Viforeanu, care era asistentul tatei, dar care si el prezentase o teza laureata la Paris in 1930 si era un intelectual de valoare; fratele meu; copiii lor, cand au aparut copiii. Deci, o viata de familie. Daca era intr-o perioada in care nu era vacanta judecatoreasca, atunci isi lua secretarii dupa el, doi-trei, pe cei mai apropiati.

– Ma gandeam la Rebreanu, la Goga…

– Pe urma erau vizitele acestea politico-literare sa zicem. Rebreanu era la doi pasi, la Valea Mare. Mai venea Pamfil Seicaru. La un moment dat veneau diplomati. In timpul razboiului, venea atasatul militar al Frantei. Era prieten cu un doctor pripasit pe aici, prin 1916. Toti acestia, unii au plecat si au murit, altii au murit si nu au plecat. Si, pe linie politica, era Cuza…

– A fost si Arghezi pe acolo? Am gasit o definitie foarte frumoasa a lui Arghezi despre tatal dumneavoastra: “alcatuit din iasca si scanteie”.

– Da. Ca era alcatuit din iasca si scanteie. Nu era din familiaritate.

– Dar dintre admiratori, probabil…

– Din admiratori, da. Din aia erau multi. Dar asa, dintre prieteni…, Goga mi se pare ca a fost, Blaga a fost.

– Firul aminitirilor frumoase se curma brusc, incepe cel al dramelor multe si cumplite, incat ne minunam, noi cei de acum, ne minunam neincetat cum de putinii supravietuitori sunt atat de luminosi.

– Zile negre sa stiti ca au fost si in perioada interbelica pentru ca, fiind in adversitate cu Codreanu, acesta a cautat sa se razbune pe tata. Cand au venit legionarii la putere – si am sa va narez un episod -, l-au scos din Universitate, l-au suspendat din Universitate si a continuat sa fie avocat cat s-a mai putut duce la Barou, pentru ca era urmarit si amenintat. El a fost amenintat in 1937, erau fel de fel scrisori care veneau, trei gloante, sapte gloante, in sfarsit, o proportie aritmetica de gloante care i se promiteau, dar isi continua activitatea senin si cu un curaj nemaipomenit. Si, la un moment dat, cand au venit legionarii la putere, a irumpt in casa o perchezitie legionara, dispensandu-se de procurori, de formele legale…, era politie legionara. Ne-au pus pistolul la tampla la fiecare care eram in casa in seara aceea si l-au luat pe tata. Tremuram de frica; credeam ca il vor duce in biblioteca sa-l impuste. Tot asa, insotit cu pistol mitraliera, ma rog, cu tot tipicul dictatorial. Si tata i-a dus in biblioteca si le-a zis “Cautati peste tot! Aici nu veti gasi decat idei cu care dumneavoastra nu aveti ce face.” Adica era umor, era demnitate, dar era si enorm de mult curaj, pe care l-a avut toata viata. S-a ispravit era legionara, tata n-a mai facut politica militanta, partidele erau dizolvate, era impotriva razboiului, dar n-a vrut sa ia atitudine ostila. Spunea: “Oamenii mei sunt pe front!”. Mai mult decat atat, la un moment dat i-a venit ordin de concentrare, de trimitere pe front, lui frate-meu. Tata a refuzat sa puna o vorba buna, desi primul ministru, Ica Antonescu, era nepotul tatei.

– Si ajungem la…

– In 1947. La un moment dat, tata a fost arestat pentru ca i s-a inscenat ca a insultat guvernul. L-au arestat pentru doua sau trei luni in vara lui ”47 ca sa-l intimideze. S-a ispravit episodul ca, in 1948, la inceput anului, pe 1 ianuarie, sa i se insceneze un complot impotriva statului, o conversatie pe care a avut-o cu amici politici in care tata, si e consemnat asta, nici macar nu stia despre ce este vorba. A fost o conversatie in care a spus: “Nu luam nici o atitudine acum pentru ca nu e oportuna. Asteptam sa se limpezeasca lucrurile.” Din aceasta limpezire a lucrurilor s-a intunecat si mai rau, i s-a inscenat un proces de complot impotriva sigurantei statului, cu arme – armele erau panopliile lui -, tata fiind vanator si colectionar de arme. Avea, printre altele, una dintre pustile de vanatoare ale lui Napoleon I. Detinea si alte piese de valoare. Erau cu zecile in casa, pe pereti la tara si in Bucuresti, cu zecile, cred ca erau sute. Ei bine, gasindu-se panoplia asta de arme pe care tata, intr-adevar, o ascunsese ca sa nu i se fure, ca mai fusese o infractiune in care i s-au furat bijuterile in perioada ”46. Ei, gasindu-se asta, a fost condamnat la 20 de ani de munca silnica. Dupa ce ne arestasera pe fratele meu mai mare, pe mine si pe sotia tatei. Singura care a scapat din familie, dar tot atat de tragic, a fost sora mea, al carei barbat, din motive politice, in perioada in care tata era urmarit si noi arestati, a fost silit sa se sinucida. A urmat un recurs in urma caruia i s-a mutat pedeapsa de la 20 de ani de munca silnica la 20 de ani de temnita grea, ceea ce l-a determinat la proces sa spuna, cand s-a dat pronuntarea: “Multumesc generozitatii inaltei curti ca mi-a dorit o viata atat de lunga in care probabil voi face doi sau trei, iar restul ii veti face voi!”. Ei, nu a fost asa, ca el a murit dupa trei ani si supravietuirea comunista a fost de decenii. Asta a fost sfarsitul fizic, dar ceea este grav, ceea ce este tot atat de trist este ca n-a apucat sa-si ispraveasca, sa-si puna la punct, un tratat asupra originii dreptului. Tata avea o definitie a dreptului care era originala: Dreptul este stiinta drepturilor, iar drepturile sunt libertati. Si, facand disjunctia dintre lege, pe care o poate face oricine, si drepturile care sunt innascute, a cautat distinctia asta in toata literatura juridica in latina, greaca, pana in sanscrita.

* Din volumul “Boierii de altadata. Amintiri din vremea lor” de Narcis Dorin Ion si Carmen Sandulescu, in pregatire la Editura Paralela 45