Boli și leacuri

De câteva zile, s-a reaprins disputa cu privire la ponderea economiei necontabilizate în PIB. Unele surse indică 30 la sută, altele 40 la sută. ȘI am văzut chiar date potrivit cărora evaziunea fiscală ar depăși nivelul bugetului. Mai mult deci decât jumătate din PIB. Ceea ce nu înseamnă că se calculează un PIB oficial, la care se mai adaugă o parte informală, din adunarea lor rezultând nivelul creșterii economice. Nu așa stau lucrurile. În totalul producției anuale de bunuri și servicii se regăsesc și valori adăugate legate direct ori indirect de economia paralelă. Și încă într-o proporție destul de mare.

Toate aceste legături s-au structurat în timp, s-au întărit, și-au desfăcut ramificațiile. Pe aceste canale intercondiționate au circulat șI circulă tot mai mulți bani, care s-au înmulțit. Ar fi însă o eroare să legăm necazurile economiei numai de ceea ce se întâmplă în sectorul ascuns.

Există multe alte cauze, una fiind dezarticulările din sistemul economic de la suprafață. Cred că pentru societatea noastră, în zilele noastre, a duce bătălia împotriva acestor dezarticulări constituie o alegere, o opțiune privind atât dimensionarea atacului, a forței de acțiune, cât șI asumarea riscurilor. Importantă fiind totodată și capacitatea de a face față dezechilibrelor ce pot interveni la nivel social. Numai de aici poate să înceapă lupta pentru o nouă economie. Iar cuvântul-cheie este restructurarea.

Boala cea mai gravă a economiei noastre, în acest timp de criză, e moștenită dinaintea crizei. Se cuvine așadar, astăzi mai mult decât oricând în trecut, ca această boală a economiei noastre, întârzierea restructurării, să fie analizată pe toate fațetele. Numai așa vom reuși să-I cunoaștem mai bine dimensiunile, specificul, cauzele. Pentru a-i afla leacurile. Dintre toate bolile economiei, căci sunt mai multe, unele fiind duse pe picioare, poticnirile în planul restructurării au ajuns să ne obsedeze. Cum să rezolvăm lucrurile? Problemă grea, ce se caracterizează prin dificultăți numeroase și mari. Rețetele altora nu ne ajută în niciun fel. Tiparele nu ni se potrivesc. Orice fel de încercare de a aplica etichete” se lovește, în cazul țării noastre, de o sumedenie de particularități greu de definit. Și cu atât mai greu de stăpânit. Totuși, o regulă este valabilă pretutindeni, inclusiv la noi: restructurarea constituie un complex de probleme, toate grele, care cer să fie rezolvate toate deodată. A le rezolva pe rând e marea capcană în care am căzut noi. De fapt, procesul e contaminat de mai multe boli și, pentru vindecarea lor, e nevoie de mai multe leacuri. Cu un singur leac nu vor fi vindecate toate aceste boli. Să explic. Restructurarea de care avem nevoie, în România, implică un proces cuprinzător de schimbări radicale. Or, la noi, totul s-a redus la un singur aspect: restructurările de personal. Numai că ele, singure, nu au satisfăcut cerința de reforme. Nu aveau cum s-o satisfacă. Numai o combinație optimă – restructurări în producția de bunuri, plus noi servicii, care să asigure locuri de muncă pentru disponibilizați și să schimbe standardul de viață în societatea românească – ne va asigura competitivitatea de care țara are acum nevoie. Pentru că României, acum, nu-I trebuie un PIB cu plus și atât. Îi trebuie un PIB care să exprime plusuri cantitative bazate pe o nouă calitate. Soluția ar fi grăbirea restructurării. Fiindcă forțarea creșterii fără o nouă viteză a restructurării ar fi o eroare. Efortul ar fi prea mare. Motoarele producției s-ar încălzi prea tare și ar începe să cedeze. Într-o economie în care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea șI eficiența, supraefortul de a produce mai mult ar cere mai multe importuri, mai mulți bani, un consum mai mare de capital fix. Pe acest fond, s-ar putea înmulți obișnuitele pierderi cauzate de modul învechit în care este organizată munca în multe companii, îndeosebi de stat. Toate aceste boli, ale căror focare se află în economia reală, ridică enorm prețul creșterii economice.

Din cauza întârzierii restructurării până șI munca, în loc să aducă belșug, ne-a adus pagube. De aici și deruta atâtor milioane de oameni care muncesc din greu și sunt plătiți cu excesivă modestie. Ei nu înțeleg că singura legătură adevărată se stabilește între venituri și eficiența muncii. Tendința lor însă e de a face o altă legătură, între venituri și prețuri, legătură ce nu poate fi decât falsă, fiindcă îi face să nu înțeleagă nimic din ce li se întâmplă. Din cauză că ei confundă efectul cu cauza. Dar atât veniturile lor, cât și prețurile din piață nu sunt decât instrumente cu care se ia temperatura în economie. Ambele termometre măsoară efecte: veniturile indică până la ce cote se poate urca plata muncii; în același timp, prețurile arată valoarea de piață a produselor, fie ele bunuri economice, fie servicii.

Din acest raport lipsește tocmai baza: un alt fel de muncă, performantă. Leacul cel mai bun.