BOOK.COM/ O națiune crescută din cocaină ?

Cât de mult a influențat pulberea albă cultura americană nu mai e demult un secret. Însă, în realitate, efectele se reverberează în întreaga societate pe termen lung, în plus devenind și “marfă de export”…

Tom Feiling face această analiză halucinantă în cartea sa “How the White Trade Took over the World” (www.nytimes.com) și nu se sfiește să tragă toate concluziile de rigoare. Scena-clișeu din filme în care se trage pe nară cu ajutorul unei bancnote de 100 $ făcută sul nu e doar o metaforă cinematografică. Ar fi vorba de aproximativ 1 trilion de dolari arși astfel de la începutul campaniei moderne anti-drog! Războiul acesta a fost, practic, pornit de Richard Nixon în anii ’70, rezultatul fiind o cheltuială imensă și transformarea Americii în – teoretic – cea mai ermetică dintre țările lumii, mai degrabă o superînchisoare (autorul recenziei, Richard Perkinson, a scris, la rândul său, volumul “The Rise of America’s Prison Empire”). O închisoare precum cea din Washington DC, unde nu funcționează doar Congresul. Gard în gard cu Cimitirul Congresului (iarăși, nici o metaforă!), se află un penitenciar cu 18.000 deținuți, 89% de culoare, mai toți închiși pentru delicte care au legătură cu drogurile. Cu un președinte de culoare, unul care chiar recunoaște că, în tinerețe, a testat cocaina, se vor schimba, oare, niște lucruri?!?
Tom Feiling este, la origine, regizor de filme documentare, din spița lui Michael Moore. Cartea sa – publicată în Marea Britanie sub titlul …”The Candy Machine” – pleacă, cronologic, de la extragerea puternicului alcaloid din frunzele de coca undeva prin secolul XIX. Substanța era atât de înzestrată cu calități, încât, la începuturi, o companie farmaceutică o promova astfel: “Face din lași niște oameni curajoși!”. Panaceu medical, substanța a devenit bun de larg consum o dată cu inventarea băuturii numite Coca Cola, ale cărei culori din logo – roșu și alb – trimit direct la steagul statului Peru, de unde se aduceau frunzele de coca. Totuși, un secol și ceva, consumul de cocaină a fost unul sporadic, fără proporții de masă. Abia la începutul anilor ’70, artiștii de la Hollywood dar și, deopotrivă, bancherii de pe Wall Street au ridicat-o la rangul de “șampanie a drogurilor”, declanșând o modă extrem de persuasivă. Ceea ce, în cazul elitelor, părea să nu producă fenomene de criminalitate a avut efecte devastatoare când a fost generalizat la nivelul maselor, atunci când s-a inventat “crack” – cocaina ieftină, pentru popr. Din acel moment, nimeni nu a mai putut stăpâni cocaina! În contrapartidă, s-a declanșat războiul de eliberare a Americii de sub tirania drogurilor, consecința fiind, până la urmă, o națiune și mai înfeudată substanțelor psihedelice. De fapt, mai mult decât o națiune, întrucât conflictul a fost exportat în America de Sud, de acolo de unde vine coca: Peru, Bolivia și, în special, Columbia. Cele 5 miliarde cheltuite de americani în Columbia pentru stârpirea cartelurilor drogurilor nu au făcut decât să întărească, paradoxal, poziția cocainei. Banii au fost cheltuiți de pomană…
Tom Feiling nu sugerează soluții sau o face numai cu jumătate de gură. Nu războiul împotriva cocainei ar fi soluția, ci o nouă filosofie de abordare a fenomenului. Nu doar reprimare oarbă, ci asumare a unei realități. Doar că, în genere, clasa politică are, întotdeauna, oarece probleme în a înțelege realitatea!