Bosanceanu si-a dublat afacerile la Santierul Naval Constanta
Santierul Naval Constanta (SNC), al doilea mare constructor de nave din Romania, controlat de omul de afaceri Gheorghe Bosanceanu, si-a dublat afacerile in primul semestru din acest an, care au ajuns la 290 mil. lei (68,7 mil. euro).
Santierul Naval Constanta (SNC), al doilea mare constructor de nave din Romania, controlat de omul de afaceri Gheorghe Bosanceanu, si-a dublat afacerile in primul semestru din acest an, care au ajuns la 290 mil. lei (68,7 mil. euro). Profitul net al companiei a urcat in acelasi interval cu 63,6%, ajungand la 8,4 mil. lei (2 mil. euro).
Avansul afacerilor constructorului se datoreaza livrarii in prima parte a anului a doua tancuri destinate transportului de produse chimice, pe care firma le-a realizat pentru parteneri externi. In primul semestru din 2008, Santierul Naval Constanta a livrat o singura nava pentru transportul de produse petroliere, iar in a doua parte a anului a mai vandut inca doua nave.
“In acest prim semestru al anului 2009, Santierul Naval Constanta a livrat doua nave, urmand ca in semestrul II sa livreze catre clienti externi inca trei nave de acelasi tip”, se arata in raportul companiei.
Afacerile realizate de companie in primul semestru, reprezinta circa 70% din cifra bugetata pentru aceasta perioada, respectiv de 410 milioane de lei (circa 100 de milioane de euro).
Profitabilitatea in crestere poate fi pusa si pe seama reducerii preturilor la tabla de peste doua ori comparativ cu maximul atins in vara anului trecut, tabla reprezentand principala materie prima pentru santierele navale.
Chiar si asa, cheltuielile materiale ocupa ponderea cea mai mare in costurile de productie, in cazul Santierului Naval Constanta acestea fiind de 62%.
Pe fondul reducerii preturilor la materiile prime, ponderea cheltuielilor cu salariile in costuri s-a dublat, ajungand la circa 15,6%.
Rezultatul companiei a fost afectat de evolutia monedei nationale fata de principalele valute, care a facut ca la nivel financiar constructorul de nave sa inregistreze un rezultat negativ de 14,5 milioane de lei (3,4 milioane de euro).
Santierele navale au un ciclu foarte lung de productie, contractele in valuta cu partenerii externi fiind incheiate cu 2-3 ani inainte de finalizarea lor, astfel ca la momentul livrarii navelor pot sa apara diferente semnificative de curs care pot aduce atat un castig, cat si o pierdere pentru companie.
Piata de constructii navale se confrunta in acest an cu o lipsa acuta de comenzi, generata de reducerea semnificativa a traficului si comertului pe mare, specialistii din domeniu apreciind ca majoritatea jucatorilor ar putea avea probleme majore daca situatia va persista si in 2010.
Santierul Naval Constanta este controlat de Gheorghe Bosanceanu, unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Constanta, proprietar si al clubului de fotbal Farul Constanta, care a retrogradat anul acesta din prima divizie nationala de fotbal.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026