Versiunea completă
Eveniment

Botiș a venit la Guvern pentru o discuție cu premierul Boc

Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a venit la Palatul Victoria, pentru a avea o discuție cu premierul Emil Boc în urma informațiilor privind fondurile europene accesate de către un ONG la care soția sa este consilier.

Alexandru Moise - Mediafax · 19 aprilie 2011 · 1 min de citit

Ministrul Muncii, Ioan Botiș, a venit la Palatul Victoria, pentru a avea o discuție cu premierul Emil Boc în urma informațiilor privind fondurile europene accesate de către un ONG la care soția sa este consilier, informează Mediafax.

Ministrul Muncii a declarat anterior că așteaptă decizia ANI în acest caz, dar că va avea o discuție atât cu premierul Emil Boc, cât și cu colegii din partid.

Ioan Botiș este verificat de inspectorii Agenției Naționale de Integritate (ANI), care urmează să stabilească dacă demnitarul se află într-un conflict de interese, având în vedere că soția acestuia este consilier pe proiectul “Șansa la demnitate”, finanțat de UE și Guvern.

Botiș a declarat, luni seara, pentru agenția Mediafax că din punct de vedere juridic nu are nici o legătură cu ONG-ul care a primit fonduri europene și la care consilier de proiect este soția sa. El menționează că nu există un conflict de interese, dar dacă va fi afectată imaginea PDL, demisionează.

Acest posibil conflict de interese a fost dezvăluit luni seară de postul Realitatea TV.

Citește și