Braiconf, profit de 5% din cifra de afaceri
Producatorul de confectii Braiconf Braila a incheiat primul trimestru al anului cu un profit net de circa 7,2 miliarde de lei (0,2 milioane de euro). Profitul brut al societatii s-a cifrat la 8,3 miliarde de lei (230.000 de euro). "Rezultatele obtinute in primul trimestru sunt pozitive si arata ca societatea desfasoara o activitate eficienta
Producatorul de confectii Braiconf Braila a incheiat primul trimestru al anului cu un profit net de circa 7,2 miliarde de lei (0,2 milioane de euro). Profitul brut al societatii s-a cifrat la 8,3 miliarde de lei (230.000 de euro).
“Rezultatele obtinute in primul trimestru sunt pozitive si arata ca societatea desfasoara o activitate eficienta. Profitul este multumitor avand in vedere ca trimestrul intai nu este semnificativ pentru activitatea societatii, in aceasta perioada avand loc finalizarea programului de primavara-vara si pregatirea productiei pentru perioada urmatoare”, a declarat Anica Nisioi, directorul general al Braiconf.
Cifra de afaceri realizata de Braiconf in primele trei luni ale anului s-a ridicat la 126,5 miliarde de lei (3,5 milioane de euro), veniturile totale din exploatare cifrandu-se la peste 138 de miliarde de lei (3,8 milioane de lei). In aceste conditii, profitul brut obtinut din activitatea de exploatare a fost de 10,5 miliarde de lei (290.000 de euro), fiind diminuat insa de rezultatul financiar negativ – o pierdere de 2,2 miliarde de lei (61.000 de euro).
Societatea a resimtit in aceasta perioada influenta negativa a cresterii costurilor la utilitati: energie electrica si combustibil, precum si intarirea leului fata de euro si dolar, in conditiile in care un procent important din productie merge catre export.
Principalele preocupari ale societatii in aceasta perioada au fost acoperirea capacitatilor de productie prin contracte si extinderea retelei de magazine de desfacere in marile orase.
In primele trei luni ale anului, Braiconf a deschis trei noi magazine, in Cluj-Napoca, Ploiesti si Bucuresti. Pana la sfarsitul anului societatea urmareste majorarea numarului de magazine proprii la 20, fiind vizate in principal marile orase: Brasov, Buzau, Pitesti Timisoara sau Oradea. Anul trecut societatea a incheiat cu un profit net de 1,4 milioane de euro (58,2 miliarde de lei), in scadere cu 18% comparativ cu 2003.
Cifra de afaceri a societatii a crescut insa cu circa 10%, ajungand la 12,4 milioane de euro.
Braiconf Braila este cunoscuta, in principal, pentru fabricarea camasilor barbatesti, care reprezinta circa 70% din vanzari. Aproape 90% din productia societatii este exportata in statele Uniunii Europene.
Printre clientii externi ai Braiconf se numara firme cu renume, precum Benneton (Anglia), Stefanel (Italia), Bodoni (Germania) sau Oliver Grant (Franta), societatea producand si pentru brand-uri celebre ca Valentino, Kenzo, Rochas, Gianfranco Fere, Versace Sport sau Givenchy.
Braiconf este listata in prezent pe Bursa Electronica RASDAQ, insa surse apropiate societatii spun ca aceasta pregateste listarea la Bursa de Valori.
Compania a facut deja un prim pas in aceasta directie, pregatind majorarea capitalului cu peste 1 milion de euro, prin incorporarea rezervelor constituite din profitul anilor trecuti.
Acest proiect urmeaza sa fie votat astazi in cadrul Adunarii Generale Extraordinare a actionarilor.
Ultima tranzactie cu actiuni Braiconf Braila s-a derulat la pretul de 58.500 lei/actiune. La acest pret, capitalizarea bursiera a societatii se ridica la peste 12 milioane de euro. andrei.chirileasa@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026