Brâncoveanu la Veneția/ de Ziarul de duminică

Joi, 18 decembrie 2014, în sala „Marian Papahagi” a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a avut loc conferința, „Luigi Ferdinando Marsigli și Principatele Române în epoca lui Constantin Brâncoveanu”, susținută de Prof. Andrea Gardi (Universitatea din Udine). Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu ocazia comemorării a trei sute de ani  de la moartea domnitorului Țării Românești, Constantin Brâncoveanu (1688-1714), a invitat publicul italian, mai ales cel interesat de cultura, istoria și patrimoniul cultural al Europei Central-Răsăritene, să cunoască mai bine o personalitate care, la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, s-a aflat în prim-planul evenimentelor politice, diplomatice și militare ce au marcat istoria Sud-Estului european. Institutul a propus, astfel, o conferință care a prezentat figura principelui Constantin Brâncoveanu și diplomația română a epocii prin prisma scrierilor eruditului nobil bolognez Luigi Ferdinando Marsigli, ofițer al armatei habsburgice angajat, în răstimpul 1684-1688, pe frontul ungar și transilvănean împotriva trupelor Imperiului Otoman.

Andrea Gardi, conferențiar universitar doctor titular la Universitatea din Udine, specializat în istorie premodernă și modernă, unul dintre cercetătorii italieni cu studii și publicații solide privitoare la Istoria Europei Răsăritene din veacurile XVII-XVIII, a prezentat comunicarea sus-menționată, întemeiată pe informații noi care provin din fondul Marsigli conservat la Biblioteca Universitară din Bologna. Curiozitate naturală a lui Luigi Ferdinando Marsigli, abordarea sa tipică cercetătorului responsabil, dotat cu un acut simț critic, bazându-se pe izvoare și pe cunoașterea directă a evenimentelor descrise în scrierile sale, l-au determinat pe acesta să-l contacteze pe Constantin Cantacuzino, unchi al domnitorului Constantin Brâncoveanu, mare dregător și consilier de încredere pentru afacerile de politică externă. Atât Marsigli, cât și Cantacuzino nutreau un interes comun pentru trecut, ambii încercau să perceapă și să înțeleagă evoluția evenimentelor politice și militare din cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea pe temeiul învățămintelor istoriei, începând cu Antichitatea clasică și mergând până la faptele memorabile ale monarhilor și condotierilor Renașterii târzii.