Versiunea completă
WikiZF

BRD - Groupe Societe Generale S.A.

.

Traian Terzianm · 6 ianuarie 2014 · 4 min de citit

Ultima actualizare: 07.01.2014

Numele companiei: BRD – Groupe Societe Generale S.A.

CUI: 361579

Registrul comerțului: J40/608/1991

Simbol bursier: BRD

Domeniul de activitate: Bănci


Prezentarea companiei: BRD SocGen, care în prezent este a doua instituție de credit de pe piața locală, a fost înființată în 1990 pentru a prelua activele și pasivele Băncii de Investiții, instituția de credit care a deținut în perioada comunistă mo­no­po­lul pentru finanțarea pe termen mediu și lung a tuturor sectoarelor in­dustriale. Instituția de credit s-a numit inițial Banca Română pentru Dezvoltare.

Sfârșitul anului 1998 aduce pe piața ban­cară locală privatizarea BRD, atunci fi­ind semnat contractul între grupul fran­cez Societe Generale și Fondul Pro­prietății de Stat (FPS), autoritatea care ges­tiona participațiile statului. Patru bănci s-au prezentat la startul pro­ce­sului de privatizare, după publicarea anun­țu­lui: Société Géneralé, BNP, GE Capital și KBC. În final, în cursa pentru achi­zi­ți­o­narea BRD au rămas două bănci fran­ceze: Société Générale și BNP, KBC și GE Capital retrăgându-se. BRD a ales să meargă cu Société Générale.

Francezii au efectuat o majorare de capital și după o perioadă de lungi ne­go­ci­eri, pe 14 decembrie 1998, au cum­pă­rat de la FPS 51% din capitalul majorat al BRD pentru 200 mil. dolari, cu un preț de 20,15 dolari pentru o acțiune. Din această sumă, aproxi­ma­tiv 135 mil. do­lari au fost plătite FPS, pen­tru 41% din acțiunile existente, iar res­tul de 65 mil. dolari au fost investiți sub formă de subscriere a noului pachet de acțiuni.

Banca a trecut printr-un proces de re­bran­ding în 2003, când numele aces­teia a fost schimbat în BRD – Group So­ciété Générale pentru a face mai vizibilă identitatea acționarului majoritar. BRD era evaluată la 1,3 mld. eu­ro în 2014, în scădere cu 14% față de anul pre­cedent, potrivit unei estimări rea­li­za­te de Capital Partners și publicată în edi­ția de anul trecut a Top 100 cele mai va­loroase companii realizat de ZF. Ban­ca ocupa locul nouă în topul ZF, în ur­care cu trei poziții față de anul pre­cedent.

BRD a obținut anul trecut un profit net de 43 mil. lei (9,6 mil. euro), reve­nind astfel pe plus după doi ani de pier­deri generate de provizioanele de risc. În 2013, banca a avut o pierdere de 385 mil. lei. La finele anului 2014, acti­ve­le băncii însumau 45 mld. lei, în scădere cu 2 mld. lei față de nivelul atins în de­cem­­brie 2013. Banca a redus rata cre­ditelor neperformante la 20% la finele a­nului trecut, cu patru puncte pro­centuale față de decembrie 2013, da­to­rită unei politici active de ștergere și vân­zare de creanțe. Banca are în por­to­foliu 2,2 milioane de clienți și o rețea de circa 860 de unități. În top ZF 100 Cele mai valoroase companii din 2013, BRD ocupă poziția 6 având o valoare de 1.450 mil. euro.

Anul înființării: 1990

Structură acționariat:

Acționari Procent
Societe Generale 60,17%
SIF-uri 9,09%
Fondul Proprietatea 3,64%
Alți acționari 27,1%

Produse / Servicii: conturi curente, carduri, credite, depozite, cash management, leasing

Sediul central: Bd. Ion Mihalache nr. 1-7, Turn BRD, sect. 1, cod 011171, București

Contact de presă: Traian Traicu, head of PR and Events, communication department, e-mail: traian.traicu@brd.ro

Contact relații cu publicul: Tel: 0800-803.803 (TelVerde gratuit în rețeaua Telekom România), *BANCA (*22622) (tarif normal în rețeaua Orange și Vodafone), 021-302.61.61 (apelabil din orice rețea), Fax: 021-301.41.04, 021-301.41.05, E-mail: comunicare@brd.ro, investor@brd.ro, vocalis@brd.ro, Web: www.brd.ro

Linkurile companiei:
– site-ul companiei
– comunicate de presă
– relații cu investitorii
– informații financiare
– profilul / istoricul companiei
– management
– produse / servicii
– angajări / carieră

Management:
Philippe Lhotte – Director General
Petre Bunescu – Director General Adjunct
Claudiu Cercel – Director General Adjunct
Gheorghe Marinel – Director General Adjunct
Gabriela Gavrilescu – Director General Adjunct
Jean-Luc Grasset – Director General Adjunct
Didier Colin – Director General Adjunct

Date financiare (lei):
 
Anul Active
(mld. lei)
Capital social (mil. lei) Profit net
(mil. lei)
Număr angajați
2005 19 697 553 n.a
2006 28 697 655 n.a
2007 39 697 916 7.810
2008 49,2 697 1.353 8.617
2009 46,3 697 779 8.461
2010 48,3 697 500 8.598
2011 48,7 697 469 8.245
2012 47,9 697 – 331 8.496
2013 47 697 -386 8.300
2014 45,2 697 43 8.271

Sursa: BRD, BVB
Cursul valutar BNR – serii anuale (link)

Ultimele articole despre companie:
 

9 iunie 2015 – BRD este agent de plată pentru Depozitarul Central

27 mai 2015 – BRD-SocGen a numit un nou președinte al consiliului de administrație. Lhotte rămâne directorul general al băncii

7 mai 2015 – BRD, profit de 140 mil. lei în T1 din jocul provizioanelor

 






































 

Citește și