BRD mizeaza pe o crestere a profitului cu cel mult 5% in 2004
BRD mizeaza pe o crestere a profitului cu cel mult 5% in 2004
BRD estimeaza pentru acest an o crestere a profitului de maxim 5% in termeni reali, in conditiile in care banca a inregistrat anul trecut o scadere a profitului cu 8,2% in termeni reali. Banca estimeaza ca dobanzile vor continua si in acest an sa se mentina ridicate, conditii in care BRD mizeaza pe reluarea cresterii depozitelor persoanelor fizice si temperarea ascensiunii creditelor de consum.
La o inflatie estimata de 9% pentru acest an profitul BRD ar urma sa se situeze intre 2.570 si 2.700 miliarde de lei. Profitul net al BRD s-a cifrat in 2003 la 2.358 miliarde de lei (57,3 milioane de euro) fata de 2.251 miliarde de lei (64,5 milioane de euro) cu un an inainte.
BRD estimeaza in acest an o crestere mai mare a veniturilor din comisioane fata de cele din dobanzi in conditiile in care concurenta puternica din sistemul bancar poate determina unele banci sa practice o politica de reducere a dobanzilor.
Profitul estimat de BRD ar fi fost mai mare in acest an daca banca nu ar fi inceput sa aplice din 2004 o serie de norme contabile, parte a standardelor internationale de contabilitate (IAS), care vor deveni obligatorii pentru bancile romanesti doar incepand de anul viitor. Fara aplicarea acestor norme si fara modificarile reglementarlor Bancii Nationale si ale Ministerului de Finante, cresterea de profit estimata de banca ar fi fost de 5-10%.
Rentabilitatea fondurilor propriii (ROE), unul dintre principalii indicatori ai profitabilitatii unei banci ar urma sa scada la 23%, fata de 24,7% anul trecut, tot din cauza aplicarii noilor norme contabile, iar banca estimeaza ca indicatorul va reveni peste nivelul de 25% anul viitor.
BRD este a doua banca din Romania ca dimensiune a activelor, cu o cota de piata de 13,3% la sfarsitul lui 2003, in usoara scadere fata de 2002, activele sale insumand, potrivit datelor BNR 1,94 miliarde de euro.
Principele cauze a scaderii de 8% in termeni reali a prfitului net al bancii anul trecut au fost, conform conducerii bancii tot schimbari de legislatie. Schimbarea reglementarilor BNR in privinta riscului de credit au diminuat profitul bancii din 2003 cu cel putin 180 miliarde de lei, spunea presedintele BRD, Bogdan Baltazar. Costul net al riscului a fost anul trecut de 3,7 ori mai mare in termeni nominali fata de anul anterior ajungand la 769 miliarde de lei, fata de o crestere a volumului creditelor acordate de banca cu 63%. In acelasi timp, ponderea creditelor neperformante ale bancii a scazut anul trecut de la 2,9% la 2,2%.
Cu toate ca profitul net al bancii a inregistrat o scadere in termeni reali, reducerea cerintelor legale privind rezervele obligatorii au majorat cu 14,8% (0,8% in termeni reali) profitul pe care banca il putea distribui actionarilor. BRD a repartizat insa doar 70% din profitul distribuibil sub forma de dividende, fata de 100% in anii anteriori. Pentru a atrage finantate pe termen lung BRD emis cu succes anul acesta prima emisiune de obligatiuni ale unei banci romanesti din perioana postbelica. Emisiunea, in valoare de 500 miliarde de lei si scadenta de trei ani, urmeaza sa finantaze creditele acordate de banca.
Actiunile bancii sunt cotate la Bursa de Valori Bucuresti unde au inregistrat sapamana tracuta o evolutie linistita dupa mai multe saptamani de scadere. Ultima cotatie se vineri a actiunilor bancii a fost de 23.000 lei/actiune, pret la care capitalizarea bursiera a BRD este de 948 milioane de dolari. vlad.nicolaescu@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026