BRD-SocGen ia startul in reforma pensiilor
Banca Romana pentru Dezvoltare-Groupe Societe Generale va infiinta pana la sfarsitul semestrului intai al acestui an o societate de administrare de active financiare, care sa preia unul din fondurile de pensii private care vor fi infiintate ca urmare a reformei pensiilor, a declarat pentru Ziarul Financiar Bogdan Baltazar, presedintele bancii
Banca Romana pentru Dezvoltare-Groupe Societe Generale va infiinta pana la sfarsitul semestrului intai al acestui an o societate de administrare de active financiare, care sa preia unul din fondurile de pensii private care vor fi infiintate ca urmare a reformei pensiilor, a declarat pentru Ziarul Financiar Bogdan Baltazar, presedintele bancii. “Viitorul sta in fondurile mutuale, fondurile de investitii, diferite fonduri cu diferite profile de risc sI practic noi pregatim terenul inca de acum. Dorim sa devenim una din societatile de administrare a fondurilor de pensii, indiferent cand vor fi acestea reglementate”, a explicat Baltazar. Ministerul Muncii si Protectiei Sociale a promovat un proiect de lege prin care se vor infiinta fondurile universale de pensii, care vor fi administrate privat, acestea urmand sa functioneze in paralel cu sistemul public de pensii. Fondurile universale de pensii vor investi banii colectati in titluri de stat, bonuri de tezaur, obligatiuni, actiuni sau alte valori mobiliare, urmand sa asigure salariatilor, la pensionare, un venit suplimentar, format din contributiile platite de-a lungul anilor si din castigurile obtinute in urma administrarii private. Pentru administrarea unui fond o societate va trebui sa aiba un capital de cel putin 10 milioane de euro. Baltazar a mai punctat sI faptul ca sunt pe final sI negocierile pentru infiintarea societatii de asigurare impreuna cu CGU din Marea Britanie. “Probabil ca din aceasta societate de asigurare nou constituita vom detine in jur de 15%, dar jocurile nu sunt facute”, a mai adaugat oficalul bancii. BRD-SocGén a semnat un acord cu compania britanica de asigurari CGU privind distributia in exclusivitate a produselor de asigurare de viata CGU in Romania. In acelasi context, saptamana trecuta, BRD-SocGen a anuntat ca a devenit prima banca membru a Uniunii Nationale a Organismenlor de Plasament Colectiv (UNOPC), dupa ce la inceputul lunii Adunarea Generala a Actionarilor UNOPC a aprobat aceasta noua primire. UNOPC este o organizatie profesionala a organsimelor de plasament colectiv, non-profit, independenta, neguvernamentala, cu personalitate juridica, care a a fost infiintata in martie 1996, cu sprijinul Booz Allen&Hamilton – SUA Societatile de administrare de fonduri deschise de investitii care fac parte in prezent din UNOPC sunt: Active Management International, Administrator, Certinvest, Capital Asset Mangement, Gelsor Asset Management, Globinvest, Real Fin Invest, Quadrant Asset Mangement, SIF Banat Crisana, SIF Moldova, SIF Transilvania, Muntenia Invest, SIF Oltenia, SIRA, SMF 2000, SOV Invest si Spor.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026