Versiunea completă
Bănci și Asigurări

BRD Sogelease a finanțat bunuri de 99 mil. euro, în creștere cu 35%

BRD Sogelease, divizia de leasing a grupului BRD, a finanțat anul trecut bunuri în valoare de 99 milioane euro, în creștere cu 35% față de 2009, iar numărul contractelor încheiate s-a ridicat la circa 1.400.

Ciprian Botea · 3 martie 2011 · 2 min de citit

BRD Sogelease, divizia de leasing a grupului BRD, a finanțat anul trecut bunuri în valoare de 99 milioane euro, în creștere cu 35% față de 2009, iar numărul contractelor încheiate s-a ridicat la circa 1.400.

Creșterea de anul trecut a finanțărilor survine în condițiile în care piața a scăzut cu peste 25%, până la circa un miliard de euro. Finanțările acordate sunt însă la 42% din nivelul înregistrat cu doi ani înainte având în vedere că afacerile companiei se contractaseră cu 70% în 2009, în ton cu întreaga piață de leasing.

În 2007 și 2008, când piața leasingului financiar se afla la maximul istoric, valoarea finanțărilor acordate se apropia de 5 miliarde euro pe an.

“În acest an, strategia noastră urmărește conservarea portofoliului existent, încheierea de noi contracte de leasing și lansarea de noi produse prin perfectarea de parteneriate cu dealeri auto și furnizori de bunuri”, spune Vorles Morlot, directorul general al BRD Sogelease.

Cea mai mare creștere a finanțărilor acordate de companie s-a înregistrat în cazul contractelor de tip sale&lease back (care presupun vânzarea unui imobil pentru ca în baza unui contract de leasing vânzătorul să-și păstreze dreptul de folosire a bunului, în schimbul unei chirii), în timp ce finanțările de autovehicule și echipamente pentru construcții au scăzut. La începutul acestui an BRD Sogelease a preluat printr-un contract de tip sale& lease back o clădire de birouri din Capitală de la omul de afaceri Octavian Radu printr-o tranzacție în valoare de 4,9 mil. euro.

La sfârșitul anului trecut, o treime din portofoliul BRD Sogelease era reprezentată de finanțările pentru autovehicule. Finanțările pentru echipamente însumau peste jumătate din portofoliu, iar 15% erau finanțări pentru imobiliare.

BRD Sogelease a urcat anul trecut pe locul trei în clasamentul celor mai mari zece firme din piața de leasing, susțin reprezentanții companiei, după ce la sfârșitul lui 2008 ocupa a cincea poziție, cu o cotă de piață de aproape 10%. Cele mai mari companii de profil sunt UniCredit Leasing și BCR Leasing, potrivit datelor de la sfârșitul lui 2009.

Citește și