Versiunea completă
Bănci și Asigurări

BRD vinde credite de consum în lei cu 7% dobândă până pe 14 iunie

BRD, a doua mare bancă locală după active, a prelungit până la jumătatea lunii iunie oferta de credite de consum în lei la o dobândă fixă de 7% pe an, după ce a avut o cerere mai mare de finanțări din partea clienților

Liviu Chiru · 18 mai 2011 · 1 min de citit

BRD, a doua mare bancă locală după active, a prelungit până la jumătatea lunii iunie oferta de credite de consum în lei la o dobândă fixă de 7% pe an, după ce a avut o cerere mai mare de finanțări din partea clienților. La un credit de 5.000 de lei pe șapte ani rata lunară este de 95 de lei, corespunzător unei dobânzi anuale efective de 12,5% pe an. Francezii au lansat în aprilie o ofertă de credite de refinanțare sub numele “ReStart”, venind cu alternative de finanțări pentru

consum în lei și pentru investiții imobiliare în euro. La creditele în euro, dobânda este calculată în funcție de indicatorul Euribor, la care se adaugă o marjă de 3,5 sau 4 puncte procentuale, în funcție de perioada de rambursare. Pentru un împrumut de 50.000 de euro pe 20 de ani rata lunară este de 388 de euro, iar dobânda anuală efectivă este de 6,27% pe an.

Citește și