Brinel lansează ediția a patra a Școlii de excelență Talent IT
Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT de pe piața locală, controlat de Marcel Borodi, a lansat a patra ediție a Școlii de excelență Talent IT, proiect implementat împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai.
Brinel, unul dintre cei mai importanți furnizori de soluții și servicii IT de pe piața locală, controlat de Marcel Borodi, a lansat a patra ediție a Școlii de excelență Talent IT, proiect implementat împreună cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Universitatea Babeș-Bolyai.
Talent IT este un program demarat de Brinel în anul 2009, pentru tinerii care sunt în ultimii ani de studiu. În cadrul programului, studenții sunt implicați în proiectele de software, hardware și comunicații, având acces la tehnologii și echipamente puse la dispoziție de partenerii Brinel, companiile HP, Microsoft, Oracle, IBM sau Cisco.
”Noutatea pentru acest an constă în extinderea programului și la specializările cu profil tehnic din cadrul Universității Babeș-Bolyai, astfel ne așteptăm la o creștere semnificativă a numărului de aplicanți”, a spus Cătălina Ciubotaru, HR manager Brinel.
Din 2009 și până în prezent peste 30 de studenți au făcut parte din program, aceștia fiind selectați din circa 150 de aplicanți. Brinel își propune ca în perioada următoare să crească numărul membrilor actuali cu 15 studenți.
Pentru programul Talent IT pot aplica studenți, masteranzi și doctoranzi care doresc să-și continue specializarea în domeniul tehnic. Selecția participanților pentru acest program se va face pe baza rezultatelor școlare și a proiectelor în care au fost implicați de-a lungul anilor de studiu, dar și pe baza unui interviu tehnic. Pe parcursul programului, studenții primesc o bursă lunară în valoare de 800 lei, iar cei care doresc să se specializeze au posiblitatea de a urma cursuri și de a obține certificări în domeniul IT&C.
Compania Net Brinel, cea mai importantă entitate a grupului de firme deținut de Borodi, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 55,8 mil. lei (peste 13 mil. euro), și un câștig net de circa 6,4 mil. lei (1,5 mil. euro), conform site-lui Ministerului Finanțelor Publice.
Compania oferă soluții și servicii IT prin integrarea de software, hardware și comunicații. Printre clienții Brinel se numără companii din domeniul producției, utilităților, distribuției și serviciilor precum Mol România, Farmec, Emerson, Kronospan, Holzindustrie Schweighofer, Teraplast, EVW Holding, Edy Spedition, Autonet, Transilvania General Import Export dar și instituții publice, locale și centrale sau universități.
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026