Versiunea completă
Companii

Britanicii au ajuns să cumpere mai multe Dacii decât românii

Înmatriculările Dacia pe piața din Marea Britanie au ajuns la aproape 7.000 de unități în prima jumătate a aces­tui an, potrivit datelor Societății Producătorilor și Co­mer­cianților de Automobile, în condițiile în care 2013 este pri­mul an în care marca autohtonă a fost comercializată pe piața din Regatul Unit.

Bogdan Alecu · 8 iulie 2013 · 2 min de citit

Înmatriculările Dacia pe piața din Marea Britanie au ajuns la aproape 7.000 de unități în prima jumătate a aces­tui an, potrivit datelor Societății Producătorilor și Co­mer­cianților de Automobile, în condițiile în care 2013 este pri­mul an în care marca autohtonă a fost comercializată pe piața din Regatul Unit.

În condițiile în care în primele cinci luni s-au înmatriculat pe piața locală puțin peste 5.500 de autoturisme Dacia, la șase luni este posibil ca România să fie depășită și de Marea Britanie. Având în vedere că în 2012 piața locală s-a clasat pe locul șapte din punctul de vedere al vânzărilor Dacia, fiind depășită de Franța și Germania, cele mai mari piețe, dar și de Algeria, Turcia, Italia și Maroc, în 2013 este posibil ca România să ajungă pe locul opt, depășită și de UK. Mai mult, dacă în România sunt înmatriculate lunar în medie 1.100 – 1.200 de autoturisme Dacia, în Marea Britanie deja s-a ajuns la un volum de aproape 1.900 de unități lunar, după ce în ianua­rie s-au înregistrat 300 de unități. Oficialii Dacia nu au oferit niciun comentariu pe această temă.

Creșterea înmatriculărilor Dacia din Marea Britanie are o influență directă asupra producției din România deoarece mo­delul Sandero cu volan pe dreapta este produs la Mioveni, în timp ce Duster este asamblat în India. În plus, în a doua ju­mă­tate a acestui an în Marea Britanie va demara și vân­za­rea modelului Logan cu volan pe partea dreaptă, produs de ase­me­nea tot la Mioveni.

În primele șase luni ale acestui an Dacia a mai înregistrat o creștere puternică și pe piața franceză, unde înmatriculările au crescut cu 7,3% la 46.900 de unități, potrivit Comitetului Con­structorilor Francezi de Automobile, pe o piață care s-a con­tractat cu 11% în prima jumătate a anului, la 1,11 mi­lioa­ne de mașini.

În Germania, a doua cea mai mare piață pentru Dacia, înma­triculările mărcii au crescut cu 8,4% în primul semestru al acestui an, la aproape 23.500 de unități, avansul venind în con­textul unei piețe aflate în scădere de 8% la 1,5 mil. mașini.

Acest articol a apărut în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 09.07.2013

Citește și