Britanicii s-ar putea trezi acționari la băncile naționalizate
Fiecare britanic ar putea primi acțiuni în valoare de sute de lire sterline la băncile Royal Bank of Scotland (RBS) și Lloyds, deținute de stat, potrivit unui proiect elaborat de vicepremierul Nick Clegg, scrie AFP. Clegg a cerut trezoreriei să-i…
Fiecare britanic ar putea primi acțiuni în valoare de sute de lire sterline la băncile Royal Bank of Scotland (RBS) și Lloyds, deținute de stat, potrivit unui proiect elaborat de vicepremierul Nick Clegg, scrie AFP.
Clegg a cerut trezoreriei să-i adopte planul pentru a permite contribuabililor să beneficieze de vânzarea RBS și Lloyds, bănci intrate sub controlul guvernului în timpul crizei financiare din 2009. În acest fel, toate cele 45 de milioane de persoane înregistrate ca alegători vor prelua de la stat majoritatea titlurilor deținute de acesta la cele două bănci. Guvernul a ajuns să dețină 83% din RBS și 41% din Lloyds după ce a investit în ele 65,8 miliarde de lire sterline (74 de miliarde de euro) în 2008 pentru a le salva.
Clegg a afirmat că banii contribuabililor au fost folosiți pentru a menține artificial în viață băncile și, de aceea, este important ca populației să i se dea o parte din investiție.
“Este foarte important ca britanicii să nu se simtă ignorați. Banii lor au fost utilizați pentru a ține funcțională mașina care asigură supraviețuirea sistemului bancar, iar ei nu au încă niciun cuvânt de spus în ceea ce se va întâmpla când situația va reveni la normal”, a menționat oficialul, adăugând că vrea să creeze “un sistem bancar al poporului”.
Investitorii sunt însă sceptici în privința propunerilor lui Clegg, considerând că planul acestuia va fi dificil de realizat și ar putea fi contraproductiv.
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026