Broker asteapta listarea
Broker asteapta listarea
Conducerea SSIF Broker se asteapta ca societatea de intermediere financiara sa fie listata pe Bursa cel mai tarziu pana la sfarsitul saptamanii viitoare. ” Am depus toate documentele la BVB, am inregistrat si modificarea capitalului social, mai asteptam doar sa se intruneasca comitetul de inscriere la cota de la Bursa de Valori”, a declarat Petru Prunea, presedintele societatii de brokeraj.
SSIF Broker va fi prima societate de intermediere financiara care va fi listata pe piata de capital de la noi. Broker a derulat anul trecut o oferta publica initiala pentru transformarea in societate deschisa, aceasta oferta bucurandu-se de un interes ridicat din partea investitorilor, in conditiile in care actiunile oferite au fost suprasubscrise de trei ori. Conducerea societatii isi mentine afirmatiile anterioare potrivit carora un pret de 28.000- 30.000 lei/actiune in prima zi de listare este unul rezonabil raportat la situatia economico – financiara a companiei.
SSIF Broker este una din cele mai active societati de brokeraj de pe Bursa, anul trecut ocupand locul al doilea in topul brokerilor, cu o cota de piata de 7,2%. In 2004, Broker a intermediat tranzactii de 3.491,4 miliarde de lei (86,2 milioane de euro).
Societatea a obtinut anul trecut un profit brut de 75 miliarde de lei (1,8 milioane de euro), peste profitul estimat initial de 70 miliarde de lei (1,7 milioane de euro). Profitul pe actiune este de 2.500 lei/actiune, mai redus decat cel din 2003. “Profitul pe actiune este in scadere din cauza faptului ca s-au emis actiuni noi in iunie si in decembrie si capitalul rezultat in urma acestor majorari nu a fost folosit in intregime in cursul anului trecut, dar in calculul profitului pe actiune s-a tinut cont de majorarile de capital” a precizat Prunea. Broker are in prezent un capital social de peste 231 miliarde de lei (5,9 milioane de euro), dupa doua majorari anul trecut, una in iulie cu 133 miliarde de lei si cealalta in decembrie cu peste 57 miliarde de lei. Valoarea nominala a unei actiuni este de 10.000 lei.
Broker a castigat anul trecut mai mult din diferentele de pret favorabile pentru actiunile aflate in portofoliu decat din comisioanele de intermediere. Comisioanele practicate de aceasta societate se incadreaza in intervalul de 1 – 1,5%. SSIF Broker detine pachete de actiuni la unele din cele mai tranzactionate actiuni de pe Bursa, societatea indreptandu-si atentia din ce in ce mai mult si asupra unor companii de pe RASDAQ.
Societatea de brokeraj a fost unul din principalii cumparatori de actiuni ale companiei Neptun Campina, pretul acestor titluri crescand din octombrie de aproximativ 7 ori. Broker a inceput sa cumpere puternic din noiembrie si pana in prezent nu a vandut din actiunile achizitionate. Conducerea SSIF Broker nu a dorit sa comenteze asupra detinerii la care a ajuns in cadrul Neptun, pretului mediu la care actiunile sunt inregistrate in portofoliu sau asupra tintei de profit la care intentioneaza sa-si marcheze profitul. Broker a achizitionat actiuni la Neptun in valoare de sub un milion de euro si intentioneaza sa subscrie in cadrul majorarii de capital pe care o va derula aceasta societate. “Vom subscrie atat cat ne este permis,” a spus Prunea.
catalin.ciocan@zf.ro
-
Grafic: Numărul de absolvenți pe niveluri de educațieProfesii · 12 noiembrie 2026
-
Grafic: Distribuția geografică a investitorilor în obligațiunile externe în euro lansate de România în noiembrie 2026, pe maturitatea de 8 aniBănci și Asigurări · 12 noiembrie 2026
-
Annabella a închis cel puțin 15 magazine dintre cele 87 preluate de la Profi și Mega Image acum doar un anRetail&Agrobusiness · 12 noiembrie 2026