Broker: profit de 3,2 mil. euro la 9 luni
Broker: profit de 3,2 mil. euro la 9 luni
SSIF Broker, singura societate de intermediere financiara ale carei actiuni sunt cotate la Bursa de Valori, a obtinut in primele noua luni ale anului un profit brut de 11,7 milioane de lei (3,2 milioane de euro), in crestere cu 1,4 milioane de lei fata de profitul inregistrat la finalul lunii august.
Conducerea Broker spune ca rezultatele obtinute de societate se incadreaza in prevederile bugetare.
“Suntem multumiti de profitul obtinut mai ales ca nu am ales sa obtinem profit si de pe urma vanzarii unor pachete de actiuni pe care le avem inregistrate la un cost mediu cu mult sub pretul din piata, avand incredere in continuare in potentialul de crestere al acelor actiuni. Rezultatele obtinute la 9 luni se incadreaza si in prevederile initiale ale societatii” a comentat Petru Prunea, presedintele SSIF Broker.
Cea mai mare parte a profitului obtinut de Broker se datoreaza plasamentelor facute de societate, raportul dintre castigul din comisioane si cel din plasamente fiind de 1 la 3. Oficialii Broker spun totusi ca profitul brut pentru acest an estimat initial la 17,7 mil. lei nu va fi realizat.
“Vom obtine probabil un profit de 14 milioane de lei la finalul acestui an, dar nu vom atinge nivelul bugetat initial. Noi ne-am deschis mai multe subunitati in acest an decat prevazusem initial, preferand sa avem cheltuieli neplanificate, dar care sa conduca pe viitor la cresterea afacerilor noastre”, a precizat Prunea. Valoarea unitara a activului net la finalul lunii septembrie era de 1,345 lei/actiune, in crestere cu 2,43% fata de activul net unitar de la sfarsitul lui august. Pe Bursa, actiunile Broker au fost tranzactionate ieri la un pret de 3,02 lei.actiune, in crestere cu 2%. Capitalizarea bursiera a companiei este de 26,6 milioane de euro.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026