Brokerii cred că valul de rezultate de la Bursă va mai anima piața
BVB a închis vineri în stag nare, în condițiile în care nici bursele externe nu con semnau variații sem ni ficative, pe un rulaj redus pe segmentul de acțiuni, de 4,9 mil. lei, aproape de minimul lunii oc tom brie, astfel că indicele BET-C se situa cu 0,14% sub nivelul din septem brie.
BVB a închis vineri în stagnare, în condițiile în care nici
bursele externe nu consemnau variații semnificative, pe un rulaj
redus pe segmentul de acțiuni, de 4,9 mil. lei, aproape de minimul
lunii octombrie, astfel că indicele BET-C se situa cu 0,14% sub
nivelul din septembrie.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în
coborâre cu 0,33%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic
au dus indicele BET-NG cu 0,1% peste nivelul de la finalul
ședinței precedente. Linia pieței a fost urmată și de acțiunile
celor cinci societăți de investiții financiare (SIF), astfel că
indicele BET-FI a coborât cu 0,16%.
“Perioada aceasta este marcată de raportările emitenților la nouă
luni. Aceste rapoarte ar putea conduce la o creștere de
lichiditate, punctuală, pe anumiți emitenți, în funcție de
rezultatele raportate”, a spus Marcel Murgoci, director de
operațiuni la Estinvest Focșani, completând că bursele externe
rămân reperul pentru piața bursieră locală.
Rulajul pieței acțiunilor, de 4,91 mil. lei (1,1 mil. euro), a fost
cu mult sub valoarea cumulată a operațiunilor de joi, de 30,55 mil.
lei (7,1 mil. euro).
“Puțini investitori rămași în piață stau în gardă și speculează
abaterile de moment, iar o corecție venită după creșterea de 15%
a ultimelor 5 săptămâni de pe piața americană ar putea influența
negativ piața locală. Dacă luăm în calcul volumele mici și faptul
că piața locală nu a mai avut un grad așa de mare de corelare cu
bursele internaționale, nu ar trebui să ne așteptăm la corecții
foarte severe”, a declarat Alexandru Constantinescu, trader la
KBC Securities România. El consideră că oportunitățile de
moment vor fi singurele evenimente care vor putea atrage bani noi
în piață și din acest motiv toți participanții așteaptă listările
anunțate pentru 2011, precum Fondul Proprietatea, Romgaz, dar și
tranșe noi din Transgaz și Transelectrica.
“Bursa locală se află într-o situație similară cu cea de la
începutul anilor 2000 și presupun că și acum vom avea nevoie de o
perioadă mai lungă de timp decât restul țărilor din regiune pentru
a ne reveni atât din punctul de vedere al lichidității, cât și din
perspectiva randamentelor. Să sperăm ca de data aceasta BVB să
fie mai dinamică și că vom putea rivaliza din punct de vedere
tehnic cu celelalte burse regionale”, a completat
Constantinescu.
Cele mai lichide acțiuni au fost SIF Oltenia și Erste Group Bank
(EBS). Titlurile Erste au închis în scădere cu 3,19%, la 136,5 lei,
după ce instituția a raportat pentru primele nouă luni un profit
sub așteptările pieței. Rulajul a fost redus, de 595.900 de lei,
similar cu valoarea tranzacțiilor de la jumătatea ședinței.
Profitul net al Erste Group a urcat cu 2,3% în primele nouă luni,
la 737 mil. euro, ca urmare a reducerii costurilor de risc și
îmbunătățirii aspectelor economice din Europa Centrală și de
Est.
Acțiunile OMV Petrom (SNP) au făcut obiectul unei tranzacții
speciale prin care s-au cedat 2,3 mil. acțiuni la un preț similar
cu referința, de 0,331 lei pe unitate. Pe piața principală, cotația
SNP a avansat cu 0,6%, la 0,333 lei/euro.
Totodată, investitorii au realizat transferuri și cu obligațiuni,
produse structurate, unități de fond și contracte futures în
valoare cumulată de 1,2 mil. lei, astfel că lichiditatea totală a
BVB a fost de 6,15 mil. lei (1,4 mil. euro).
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026