Brokerii lasa conducerea Bursei pe mainile Ancai Dumitru pe termen nedeterminat
Membrii Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au prelungit mandatul de director general al Ancai Dumitru pentru o perioada nedeterminata de timp.
Membrii Consiliului de Administratie al Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au prelungit mandatul de director general al Ancai Dumitru pentru o perioada nedeterminata de timp.
Anca Dumitru, 52 de ani, a fost numita la conducerea Bursei in luna ianuarie dupa demisia lui Stere Farmache, pentru un mandat interimar de sase luni care urma sa expire pe 15 iulie. Pe lista de candidati pentru functia de director general nu s-a mai inscris nimeni.
“Nu au mai fost alti candidati pentru pozitia de director general. Am optat pentru o perioada nedeterminata a mandatului, pentru ca in aceste conditii tulburi de piata provizoratul nu ar fi fost o alegere buna”, a spus Adrian Manaila, membru in Consiliul Bursei si directorul societatii de brokeraj Eldainvest.
Directorul general al Bursei este in piata de capital din 1995, cand a inceput ca expert in cadrul Departamentului supraveghere al BVB, iar intre 1997 si 2005 a ocupat functia de director general al bursei electronice RASDAQ. Dupa fuziunea pietei RASDAQ cu Bursa de Valori Bucuresti, in 2005, ea a ocupat functia de director ATS, coordonand in continuare activitatea pietei RASDAQ.
Din functia de director al segmentului ATS al BVB, ea a coordonat implementarea sistemului alternativ de tranzactionare si crearea platformei XMBS a pietei Rasdaq.
De asemenea, Dumitru participa la discutiile dintre Bursa si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM) privind clarificarea statutului pietei RASDAQ, in sensul stabilirii daca este sau nu piata reglementata.
“Numirea Ancai Dumitru este cea mai buna alegere pentru Bursa, are o vasta si importanta experienta in piata de capital, astfel ca este de inteles de ce nu au existat contracandidati. In cele sase luni de mandat provizoriu, a venit cu multe proiecte si le-a continuat pe cele deja existente”, a spus Marius Trif, directorul general al societatii de brokeraj Carpatica Invest.
Printre cele mai indraznete proiecte coordonate de Anca Dumitru se numara propunerea ca 271 de societati tranzactionate pe RASDAQ sa se califice drept emitenti admisi la tranzactionare pe piata reglementata la vedere administrata de BVB pentru o perioada de noua luni, precum si sustinerea majorarii pragului de detinere la cele cinci societati de investitii financiare (SIF).
In opinia lui Trif de la Carpatica, faptul ca a colaborat foarte mult timp cu Stere Farmache, presedintele Bursei, precum si ca “are experienta crizei prin care a trecut Bursa la sfarsitul anilor nouazeci sunt alte doua atuuri ale actualului director general al Bursei.
Farmache a fost director general al BVB inca de la reinfiintarea acesteia, in 1995, si pana la 18 decembrie anul trecut. El a fost ales si presedinte al Bursei in decembrie 2007, inlocuindu-l pe Septimiu Stoica.
Fostul director general al BVB a preluat la inceputul anului functia de prim-vicepresedinte la Alpha Bank, avand in directa coordonare trezoreria bancii, activitatea de investment banking, cercetare si institutia economistului-sef. Mandatul de presedinte al Bursei expira anul viitor.
“To do” list:
- Adoptarea de masuri anticriza pentru a sprijini investitorii si emitentii.
- Implementarea conturilor globale
- Reducerea perioadei de suspendare de la tranzactionare
- Solutionarea statutului pietei RASDAQ.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026