Brokerii spun că au început să apară cumpărătorii pe bursă
Bursa de la București a avansat ușor, cu 0,6%, pentru a patra ședință con secutiv, pe o lichiditate în creștere și asigurată în proporție de 58% de tran zacțiile cu acțiunile Fondului Proprie tatea (FP) și Erste (EBS). Piața locală a fost pe verde încă din primele minute, continuând să urmeze linia burselor externe, iar atenția investitorilor a continuat să fie axată pe acțiunile de regulă lichid…
Bursa de la București a avansat ușor, cu 0,6%, pentru a patra ședință consecutiv, pe o lichiditate în creștere și asigurată în proporție de 58% de tranzacțiile cu acțiunile Fondului Proprietatea (FP) și Erste (EBS).
Piața locală a fost pe verde încă din primele minute, continuând să urmeze linia burselor externe, iar atenția investitorilor a continuat să fie axată pe acțiunile de regulă lichide.
“Au apărut din nou cumpărători pe bluechip-uri (cele mai lichide zece acțiuni – n. red.), în condițiile în care sentimentul și apetitul de risc s-au îmbunătățit în ultimele zile pentru piețele emergente. Titlurile de stat în Spania și Italia au urcat puternic pe speculații că Spania va cere un ajutor financiar în zilele următoare. Pe această știre au început să se mai activeze cumpărătorii și, pe fondul lichidității reduse a pieței locale, creșterile prețurilor au fost mai vizibile”, a afirmat un broker. La finalul sesiunii indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,62%. Titlurile celor cinci SIF-uri au încheiat în creștere cu 0,43% – 1,84%, iar acțiunile Fondului Proprietatea au avansat cu 1,53%.
Investitorii au continuat să vizeze în principal acțiunile SIF Transilvania (SIF3), cea mai profitabilă dintre cele cinci SIF-uri după primele nouă luni. “Cred că se cumpără și pentru estimările de dividend, în special în sectorul SIF-urilor. În ceea ce privește creșterea acțiunilor Fondului Proprietatea, motivul cred că este dat de cotația titlurilor OMV Petrom, care continuă să urce pe volume bune”, a afirmat brokerul.
Titlurile Fondului Proprietatea au crescut miercuri cu 1,53%, la 0,53 lei, iar acțiunile Erste au stagnat la 87 lei.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 31 mil. lei (6,8 mil. euro), valoare cu 13% peste rulajul de marți, de 27,5 mil. lei (6 mil. euro). Lichiditatea de miercuri a fost asigurată în proporție de 58% de transferuri cu acțiunile Fondului Proprietatea (10,4 mil. lei) și Erste (7,7 mil. lei).
Pe piața RASDAQ, investitorii au transferat acțiuni de 688.000 de lei, valoare cu 30% peste rulajul de marți, de 531.000 de lei. Titlurile firmei Bucur Obor, care administrează centrul comercial cu același nume din capitală, au fost cele mai lichide din piață, cu transferuri de 476.000 de lei, iar prețul a scăzut cu 6,25%, la 3 lei.
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026