Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Brokerii spun că investitorii mută banii de pe o acțiune pe alta

Bursa a crescut cu 0,96%, iar acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu 15%, însă pe un rulaj redus, după ce Tribunalul Constanța a decis că societatea petrolieră nu mai datorează statului niciun ban din creanța în valoare de 603 milioane dolari convertită în obligațiuni în 2003.

Stefan Musgociu - Mediafax · 28 iunie 2011 · 4 min de citit

Bursa a crescut cu 0,96%, iar acțiunile Rompetrol Rafinare (RRC) au urcat cu 15%, însă pe un rulaj redus, după ce Tribunalul Constanța a decis că societatea petrolieră nu mai datorează statului niciun ban din creanța în valoare de 603 milioane dolari convertită în obligațiuni în 2003.

Acțiunile Rompetrol Rafinare au urcat încă din primele minute cu 15% și au atins limita maximă de variație permisă într-o ședință pentru majo­ri­tatea titlurilor de la BVB.

“Incertitudinile care «macină» pie­țele internaționale au mai domolit din ardoarea investitorilor de a intra în piață, iar asta s-a văzut și prin diminuarea lichidității, iar în prezent cred că speculatorii mai mută o parte din bani de pe unele acțiuni pe altele, de exemplu de pe SIF-uri pe Oltchim sau Rompetrol Rafinare. Astfel de mișcări ale banilor sunt determinate de posibilitatea mai ridicată de câștig din cauza variațiilor ample pe care le înregistrează acțiuni ca Rompetrol Rafinare sau Oltchim, însă și riscul este pe măsură”, a declarat Marcel Murgoci, directorul de operațiuni al firmei de brokeraj Estinvest.

Acțiunile Rompetrol Well Services (PTR), divizia de servicii a grupului Rompetrol, au crescut cu 6,73%, la 0,3789 lei, pe un rulaj de 209.000 de lei.

Murgoci spune că speculatorii vor continua să reacționeze la creșterile accelerate înregistrate de unele acțiuni chiar dacă nu sunt anunțate informații care să determine o astfel de evoluție.

“Speculatorii merg pe trendul dat de piață pentru un anumit emitent. Dacă nu sunt informații din partea companiilor, încep să apară tot felul de zvonuri, scenarii și idei, care ajung să se concretizeze în creșteri ale acțiunilor, care nu au o logică. În cazul Rompetrol era de așteptat să vedem o astfel de creștere astăzi, după decizia instanței în problema conversiei obligațiunilor, însă la Oltchim este clar un trend dat de unii investitori, care cred că încă mai este potențial”, a adăugat brokerul.

La finalul ședinței, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,77%. Ascensiunea indicelui BET-FI a fost temperată la doar 0,41% de corecțiile ușoare înregistrate de acțiunile a trei din cele cinci SIF-uri, în timp ce titlurile Fondului Proprietatea (FP) au avansat cu 1,93%.

În creștere puternică, de 14,28%, au încheiat ziua și acțiunile Oltchim (OLT), care au ajuns la 1,825 lei.

Murgoci crede că este posibil ca unii investitori să își diminueze portofoliile pentru a se pune la adăpost de eventuale corecții pe perioada verii, însă nu exclude posibilitatea ca aceștia să își pregătească lichidități pentru a participa la ofertele de vânzare care urmează să se deruleze în luna iulie la OMV Petrom (SNP) și Alro (ALR).

Acțiunile Fondului Proprietatea au continuat să asigure cea mai mare parte a lichidității (70% din total), cu operațiuni de 33,2 milioane lei, din care 5,7 milioane lei reprezentau valoarea a două deal-uri cu 0,08% din titluri. Deal-urile a fost realizat la 0,525 lei, preț cu 1,35% peste nivelul de luni, iar cea mai recentă tranzacție din piața prin­cipală a fost încheiată la 0,528 lei, preț în creștere cu 1,93%.

La finalul ședinței de la București, bursele vest-europene erau în creștere cu până la 1,2% deși la mijlocul zilei evoluau indecis.


De urmărit astăzi

Citește și