Brokerii spun că se acumulează stres pe piețele externe
Bursa de la București a încheiat ședința de joi în scădere cu 0,3%, într-o piață unde puținii investitori prezenți la tranzacționare au reacționat marginal la corecțiile burselor externe, iar lichiditatea a fost asigurată din nou doar de câteva acțiuni.
Bursa de la București a încheiat ședința de joi în scădere cu 0,3%, într-o piață unde puținii investitori prezenți la tranzacționare au reacționat marginal la corecțiile burselor externe, iar lichiditatea a fost asigurată din nou doar de câteva acțiuni.
Piața a înregistrat variații nesemnificative, de până la 0,1%, în primele șase ore ale ședinței. După ora 16:00, indicii BVB au început să fluctueze mai vizibil, odată cu amplificarea scăderilor de pe piețele internaționale.
Reacția investitorilor de la București a fost marginală la corecțiile de aproximativ 1% înregistrate de piețele mature din Europa și SUA, cea mai vizibilă scădere fiind înregistrată la BVB de indicele BET-FI chiar cu puțin înainte de închidere, când a coborât cu 1%.
La închiderea pieței principale, indicele BET-FI era cu 0,76% sub nivelul de miercuri. Indicele reflectă evoluția acțiunilor celor cinci SIF-uri și a titlurilor Fondului Proprietatea (FP). Indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în scădere cu doar 0,12%.
Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 33 milioane lei (7,3 milioane euro), sumă cu 24% peste rulajul ședinței anterioare, de 26,7 milioane lei (5,9 milioane euro). Aproape 90% din lichiditatea de joi a fost asigurată de cinci deal-uri cu acțiuni BRD (15,2 milioane lei) și de tranzacții cu titlurile Fondului Proprietatea (4,3 milioane lei, din care un deal de 2,3 milioane lei), Romgaz (3,6 milioane lei), SIF Banat-Crișana (2,3 milioane lei, inclusiv un deal de 1,4 milioane lei), Banca Transilvania (1,5 milioane lei) și OMV Petrom (1,4 milioane lei).
„Deal-urile dețin o cotă importantă în ultimele zile. Cred că se păstrează un interes la nivelul investitorilor instituționali, însă o confirmare va veni abia în momentul în care va crește lichiditatea în piața principală. Rezultatele financiare (pe care majoritatea companiilor de la BVB le vor anunța în luna februarie – n.r.) sunt un catalizator cert de volatilitate și creștere a lichidității“, a mai spus brokerul.
Articol publicat în ediția tipărită a Ziarului Financiar din data de 24.01.2014
-
Sfaturile unor minți luminate despre cum să-ți fie mai bine la locul de muncă. Cum să-ți convingi șeful să-ți acorde o mărire de salariu? Cum poți profita la maximum de cele 10 minute pe care le acordă un șef? Ce să faci dacă ești un lider interimar? Cum trebuie să fie ținuta ta de șef? Ești în lift și ucră CEO-ul. Ce îi spui?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026