Brokerii spun că se simte în continuare lipsa investitorilor străini
Bursa de la București a crescut cu 0,3% într-o piață în care rulajul a urcat la cel mai ridicat nivel din luna aprilie, fiind susținut în proporție de 52% de mai multe tranzacții negociate cu acțiuni BRD (BRD), OMV Petrom (SNP) și SIF Moldova (SIF2).
Bursa de la București a crescut cu 0,3% într-o piață în care rulajul a urcat la cel mai ridicat nivel din luna aprilie, fiind susținut în proporție de 52% de mai multe tranzacții negociate cu acțiuni BRD (BRD), OMV Petrom (SNP) și SIF Moldova (SIF2).
Adrian Bărbulescu, director adjunct de operațiuni la firma de brokeraj Prime Transaction, spune că mișcările mai lente ale pieței în raport cu dinamica burselor externe este determinată de lipsa investitorilor mari.“Ne amintim de situația din a doua jumătate a anului 2010, când piața românească a fost aproape înghețată, în mare parte pentru că investitorii instituționali lipseau, astfel că tranzacțiile erau realizate în principal de investitorii locali speculatori. Totuși, tranzacțiile mai mari efectuate în prezent prin deal-uri arată că încă sunt investitori mari interesați de anumite companii listate, însă nu sunt dispuși să riște achiziționarea direct din piață în condițiile actuale. Pentru acest motiv, se limitează doar să cumpere pachete semnificative dintr-o singură tranzacție”, a spus Bărbulescu.
În prima oră piața a fluctuat foarte ușor și după ora 11:00 cotațiile celor mai multe acțiuni s-au stabilizat pe creștere ușoară, în condițiile revenirii burselor europene pe verde. Variațiile de pe piața locală au continuat să fie mai reduse decât mișcările burselor externe, iar atenția investitorilor a fost din nou axată doar pe câteva acțiuni. La închiderea pieței principale doar 11 titluri consemnau rulaje de peste 500.000 de lei.
La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 0,41%. Indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a avansat cu 1,34%.
În ultima oră a ședinței de marți au fost efectuate trei tranzacții negociate cu 0,28% din acțiunile BRD (BRD), pentru 20,9 mil. lei (4,7 mil. euro).
Tranzacții negociate au fost realizate și cu acțiuni OMV Petrom, pentru 4,3 milioane lei, iar pe piața principală operațiunile au cumulat numai 109.000 de lei. Pe piața principală aceste titluri au avansat cu 0,2%, la 0,3947 lei. Acțiunile Fondului Proprietatea și SIF Moldova au fost cele mai lichide din piața principală cu operațiuni de 7,1 mil. lei și respectiv 6,4 mil. lei. Prețul acțiunilor FP a crescut cu 0,84%, la 0,54 lei, iar titlurile SIF Moldova au avansat cu 1,15%, la 1,325 lei.
“Cel mai probabil rezultatele (financiare pentru primul trimestru – n.red.) vor influența punctual evoluția prețului acțiunilor, însă doar dacă vor fi semnificativ diferite față de așteptări”, a mai spus brokerul.
Pe piața RASDAQ investitorii au tranzacționat acțiuni de 2,4 milioane lei, valoare de aproape trei ori mai mare decât rulajul de luni, de 933.000 de lei.
Lichiditatea a fost susținută în principal de un deal cu 0,68% din titlurile Unirea Shopping Center (SCDM), de 1,7 mil. lei. Tranzacția a fost operată la prețul de 84 lei, cu 1,18% sub cotația precedentă.
Pe piața principală nu au fost realizate transferuri cu aceste acțiuni.
La închiderea ședinței de la București bursele vest-europene avansau cu până la 1%, recuperând o parte din scăderile abrupte din ședința anterioară. Creșterile s-au temperat după publicarea unor date sub așteptări privind prețurilor caselor în SUA.
De urmărit astăzi
-
Titlurile Electromagnetica București (ELMA) și Alro Slatina (ALR) după anunțul Hidroelectrica privind reluarea livrărilor normale de energie din luna mai. Cele două companii au fost afectate puternic de reducerea livrărilor de la Hidroelectrica.
-
Acțiunile Băncii Carpatica (BCC) după ce banca a anunțat la închiderea ședinței de ieri că a încheiat primele trei luni ale anului cu profit pe date internaționale de contabilitate. Titlurile Carpatica au urcat ieri cu 4% pe bursă, până la un nivel de 0,0595 lei/unitate.
-
Evoluția burselor străine după ce piața americană a deschis ședința de ieri cu o apreciere de 0,5% pe indicele S&P 500 în timp ce bursele europene importante creșteau cu până la 2%.
-
Astăzi au AGA Fondul Proprietatea (FP), SIF Banat-Crișana (SIF1), Bursa de Valori București (BVB) și Transgaz.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026