Brokerii văd agitație pe Bursă dacă se va repeta scenariul 2010
Brokerii spun că evoluția Bursei din această vară va fi influențată semnificativ de piața din SUA și de știrile care vor veni de acolo.
Brokerii spun că evoluția Bursei din această vară va fi influențată semnificativ de piața din SUA și de știrile care vor veni de acolo.
“Vara trecută a fost destul de agitată la americani, iar dacă scenariul se va relua și în acest an, probabil că vom vedea și pe piața locală volume mai mari. Dacă vor fi depășite în jos nivelurile minime din ultima perioadă atinse în urmă cu două săptămâni, este posibil ca unii investitori care au intrat long să vrea să iasă după unele acțiuni. Totuși, dacă nu vom asista la mișcări importante pe piața din SUA, șansele să vedem rulaje mai ridicate în perioada de vară cred că vor fi de 50%-50%”, spune Andrei Ciubotaru, șeful departamentului de brokeraj al Tradeville.În luna mai a anului trecut bursa americană a înregistrat o scădere destul de puternică care a continuat până în luna iulie, pentru ca mai apoi să revină și să atingă noi maxime.
Acțiunile combinatului chimic au urcat cu peste 10% chiar din primele minute, speculatorii continuând să reacționeze la informațiile privind achizițiile de titluri Oltchim realizate în ultima lună de unul dintre principalii acționari minoritari, compania germană PCC. PCC a ajuns să dețină aproximativ 16,5% din titlurile Oltchim.
Ulterior, ritmul ascendent s-a temperat vizibil, astfel că ultima tranzacție a fost realizată la 1,331 lei, preț cu doar 0,68% peste nivelul de joi.
“Acum se mișcă acțiunile pentru care au apărut știri, gen Oltchim și Fondul Proprietatea, companii unde este ceva «cald». Volumele pe majoritatea acțiunilor sunt în scădere încă de după trecerea datei de ex-dividend, pentru că atunci fiecare investitor a luat o poziție, fie a vândut după ce a luat dividendul, fie a intrat long și acum așteaptă. Deoarece nu au mai apărut știri care să miște acțiunile respective, investitorii au rămas cam pe ce poziții au luat atunci. Astfel, nu ai nici oameni dispuși să vândă, dar nici pe partea de cumpărare nu este un interes ridicat”, a declarat Andrei Ciubotaru.
Brokerul consideră că un alt factor pentru prudența investitorilor este reprezentat de variațiile foarte ușoare înregistrate în SUA în ultimele două luni de indicele Dow Jones Industrial Average.
La finalul ședinței transferurile cu cele mai lichide zece acțiuni, a căror evoluție este analizată de indicele BET, au fost realizate la prețuri în scădere în medie cu 0,3%.
Variații ușoare au consemnat și acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP), astfel că indicele BET-FI a coborât cu 0,87%.
Cel mai recent transfer cu acțiuni ale Fondului Proprietatea a fost realizat la 0,5005 lei, preț în scădere cu numai 0,1%.
“Prețul de 0,5 lei este ca un magnet și asta atrage în continuare investitorii, pentru că este prețul la care se tranzacționau titlurile Fondului înainte de listare. Un alt motiv pentru interesul mai ridicat este reprezentat de informațiile că statul a pierdut controlul la Fond, iar aceasta este o știre pozitivă”, a mai spus brokerul de la Tradeville.
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Modificarea anuală a indicelui prețurilor de consum (%)Bănci și Asigurări · 15 noiembrie 2026