Brokerii vând zi de zi mii de acțiuni BVB
Firmele de brokeraj Eldainvest din Galați, controlată de Adrian Mănăilă, Romcapital din Timișoara, deținută de Mircea Botta, și IFB Finwest din Arad au vândut în ultimele ședințe ale anului trecut pachete însumând peste 20.000 de acțiuni BVB, în valoare de peste 800.000 de lei.
Firmele de brokeraj Eldainvest din Galați, controlată de Adrian Mănăilă, Romcapital din Timișoara, deținută de Mircea Botta, și IFB Finwest din Arad au vândut în ultimele ședințe ale anului trecut pachete însumând peste 20.000 de acțiuni BVB, în valoare de peste 800.000 de lei. Cele trei firme își raportează tranzacțiile cu acțiuni BVB deoarece conducătorii lor au fost sau sunt implicați în conducerea Bursei. Pe parcursul anului trecut, și alte case de brokeraj și-au vândut din acțiunile deținute la Bursă, cum ar fi Broker Cluj sau Tradeville. Cele mai mari tranzacții l-au avut însă în prim-plan pe Daniel Țepeș, proprietarul firmei de brokeraj HTI Valori Mobiliare, care era la listarea Bursei (în luna iunie) cel mai mare acționar, cu circa 4,5%. El a vândut la finele lunii decembrie 87.500 de acțiuni BVB, adică 1,14% din capital, încasând 3,56 mil. lei (peste 830.000 de euro). El mai vânduse în septembrie circa 2,14% din titlurile BVB, după care a răscumpărat 0,72% din acțiuni din piață în noiembrie, la un preț mai mic. În ciuda vânzărilor semnificative ale firmelor de brokeraj, titlurile BVB au atins noi maxime în ultima lună, închizând ieri la prețul de 41,58 de lei, în creștere cu 2%.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026