Bucurestiul in proiecte urbanistice (II)

Incepand cu 1935, s-a pus in valoare salba de lacuri din nordul capitalei, care au fost asanate, iar imprejurimile transformate in parcuri sau chiar noi cartiere de locuit: Baneasa, Herastrau, Colentina, Floreasca.
Un proiect nefinalizat urma sa devieze circulatia “de la bufet spre soseaua Jianu si soseaua colonel Ghica” pentru a lasa soseaua Kiseleff “la dispozitia pietonilor”. De-a lungul acestei artere, a fost amenajat in anii 1936-1940 Parcul National (astazi Parcul Herastrau). Se dorea unirea Gradinii Botanice (inaugurata in 1935) cu parcul palatului Cotroceni unde “sa facem gradina noastra zoologica”, iar palatul regal de vara sa se ridice pe Dealul Piscului, “in partea cea mai pitoreasca a Bucurestilor” (astazi, in zona salii Polivalenta). S-a dorit oprirea inmormantarilor in cimitirul Belu, pentru a se transforma in muzeu si pentru “nevoia de pitoresc si de aer pentru cei vii”, dar mai ales pentru faptul ca cimitirul nu se mai afla in afara orasului si prezenta “un mare pericol pentru populatia atat de deasa” din vecinatate. Se pusese in lucru amenajarea unui bulevard Vacaresti, cu impadurirea dealurilor apropiate.
Pe de alta parte, “planul meu fusese ca acolo (Dealul Piscului) sa ridicam cetatea universitara, care izoleaza pe studenti si ii fereste de tentatiile vietii marilor orase”. Cartierul universitar asezat “la Pisc” ar fi avut in vale “parcurile si lacurile artificiale, care se pot realiza cu mare usurinta”.
Din nefericire s-a ales un alt loc, in oras, astazi fiind grupul de camine studentesti din vecinatatea Facultatii de Drept. Se initiase curand un nou proiect pentru zona Grozavesti. Fiind considerat “singura parte pitoreasca din mijlocul orasului”, Dealul Patriarhiei se dorea a fi completat si transformat intr-un mic vatican roman”. Incepusera lucrarile pe strada 11 iunie, dar “imprejurarile le-au oprit”, macheta proiectului ramanand la Patriarhie.
Dealul Patriarhiei “trebuia sa fie pus in axa unei esplanade, care ar fi continuat aleea actuala pana la biserica Sf.Vineri”, iar manastirea Vacaresti “ar putea fi destinata ca resedinta Patriarhiei noastre”, ale carei institutii religioase erau “inghesuite” in dealul Patriarhiei.
Dar, ceea ce urma sa devina “speranta orasului nostru” era “esplanada Dambovitei, care se va realiza prin acoperirea albiei sale. Vom realiza intr-adevar o esplanada monumentala, pe care n-o vor putea avea multe orase din lume. Ea va aerisi orasul, va ridica valoarea urbanistica si va usura imens circulatia capitalei noastre. (…) Sub Dambovita acoperita vom putea realiza metropolitanul orasului (metroul, ale carui proiecte dateaza asadar, din anii ’30), care va usura transporturile de marfuri si de persoane. Cu metropolitanul Dambovitei vom putea realiza garile in centrul orasului, facute sub pamant (…); astfel am putea solutiona si chestiunea trecerilor la nivel, care incurca mult circulatia orasului nostru? (Constantin Argetoianu).