Bucureștiul, potențial mare de revenire a pieței de birouri
Piețele de birouri din București, Budapesta, din orașele germane, dar și din centrul Londrei au cel mai mare potențial de revenire pe termen scurt și mediu, având în vedere prognozele care arată că în aceste zone vor avea loc cele mai mari creșteri ale locurilor de muncă, potrivit King Sturge.
Piețele de birouri din București, Budapesta, din orașele germane, dar și din centrul Londrei au cel mai mare potențial de revenire pe termen scurt și mediu, având în vedere prognozele care arată că în aceste zone vor avea loc cele mai mari creșteri ale locurilor de muncă, potrivit King Sturge.
“Previziunile economice arată că vom vedea o îmbunătățire modestă în majoritatea piețelor de birouri din Europa. Cel mai mare potențial de revenire pe termen scurt și mediu îl au orașele germane, București, Budapesta și Central London, unde este prognozată cea mai mare creștere a numărului de locuri de muncă”, consideră reprezentanții companiei de consultanță imobiliară. Autorii studiului citează în acest sens datele Oxford Economics potrivit cărora Bucureștiul va avea în perioada 2010-2015 cea mai mare creștere a numărului de locuri de muncă, respectiv de 4,8%.
Cele mai performante piețe de birouri din Europa în 2010 au fost Londra, Paris, Varșovia și Moscova, unde chiriile au avut creșteri de două cifre, în timp ce la polul opus s-au aflat Dublin, Atena și Praga, singurele unde au avut loc scăderi ale chiriilor. În București, chiriile s-au stabilizat în a doua jumătate a anului trecut.
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026