Bucureștiul și 16 județe, avertizate cu cod galben de viscol până la ora 20.00
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol a fost ridicată marți, la ora 11.00, Bucureștiul și 16 județe din sudul și sud-estul țării fiind avertizate cu cod galben, valabil până la ora 20.00.
Potrivit noii avertizări emise de Administrația Națională de Meteorologie, marți, între orele 11.00 și 20.00, va mai ninge în estul Olteniei, în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. În sud-estul țării vântul va depăși la rafală 50 – 60 de kilometri pe oră, viscolind local zăpada.
Meteorologii au precizat că de marți, ora 20.00, și până în noaptea de miercuri spre joi vor mai fi precipitații, predominant ninsori, în majoritatea regiunilor, inclusiv în zona Capitalei, dar în general liniștite și slabe cantitativ.
Avertizarea cod portocaliu de ninsori și viscol emisă luni de ANM pentru București și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș și Olt a fost ridicată marți, la ora 11.00. Codul portocaliu fusese emis pentru marți, de la ora 04.00 la 14.00.
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Belgianul Xavier Piesvaux, artizanul expansiunii Mega Image pe piață, care a crescut de la 19 la 420 de magazine, a revenit în România după un deceniu pentru a cuceri din nou piața, de data asta împreună cu ProfiEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Miliardarul ucrainean Petro Poroșenko merge cu brandul de dulciuri Roshen la „kilometrul zerro” la shoppingului românesc, Bucur Obor. Magazinul monobrand se pregătește de CrăciunZF 24 · 14 noiembrie 2026