Bucurie pentru CeBIT: lipsa de interes amana Comdex pana la anul
Bucurie pentru CeBIT: lipsa de interes amana Comdex pana la anul
Comdex, cel mai important targ de produse si tendinte IT&C din Statele Unite, nu va mai avea loc anul acesta din cauza lipsei de interes din partea publicului si a companiilor, spun organizatorii.
Compania Media Live International, care organiza evenimentul, a mentionat ca aceasta este doar o amanare pana in noiembrie 2005 si ca in prezent a fost formata o noua echipa care va incerca sa revigoreze manifestatia care are o traditie de 25 ani.
Prima editie a avut loc in 1979, intr-o sala de dans din Las Vegas, sub numele de Computer Dealers Exposition, pentru ca apoi sa creasca exponential pe masura ce toate companiile veneau in desertul Nevada pentru a-si anunta descoperirile software, hardware dar mai ales proiectele de viitor. Bill Gates, directorul executiv al Microsoft in acea perioada, a fost unul din primii lideri de companie care au tinut discursuri acolo, tot el atragandu-i si pe executivii de la Sun Microsystems si Hewlett-Packard. In timpul revolutiei tehnologice din anii ’90, suprafata de desfasurare ajunsese la 130.000 metri patrati si nu mai putin de 200.000 de vizitatori treceau pragul la fiecare editie. O data cu inceperea declinului companii precum Dell, IBM si Intel au renuntat sa-si mai expuna produsele si conceptele in cadrul targului preferand in schimb expozitiile specializate.
“Industria IT este foarte diferita azi fata de cea din ’90. Atunci mai mare era mai bine. Acum totul se reduce la recuperarea investitiei” a mentionat Eric Faurot, directorul general al Media Live. In 2005 targul va fi axat pe clientii companii care cumpara tehnologie. Primele semne de slabiciune ale Comdex au aparut in 2001 dupa atacurile din septembrie. Numarul de vizitatori a scazut cu 41% la numai 125.000, in conditiile in care numai 1.700 de companii au fost prezente fata de 2.300 cu un an in urma. Anul urmator din cauza dificultatilor companiile care expuneau si-au redus necesarul de spatiu la 42.000 metri patrati de la 75.000 in anul precedent, reprezetand o scadere de aproape 50%. Organizatorii au primit o lovitura dubla in conditiile in care ponderea veniturilor din inchirierea spatiilor era egala cu cea din vanzarea biletelor de intrare. In 2003 Key3Media, compania care initial era organizatoarea evenimentului, a intrat in faliment datorand 370 milioane dolari catre o banca de investitii, care a preluat activele si a format o noua companie organizatoare, Media Lab. Prima editie sub patronajul Media Lab a fost profitabila avand 45.000 de vizitatori si 550 de expozanti, dar de nerecunoscut pentru cei care frecventasera editiile anterioare.
andrei.dora@zf.ro
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026