Versiunea completă
Ziarul de Duminică

Bucurii pentru copii/ de Ziarul de duminică

Festivalului Internațional al Teatrului de Animație „BUCURII PENTRU COPII . SPECTACOLE DE COLECȚIE” ediția a 8-a, se desfășoară între 22 noiembrie și 1 decembrie 2012.

Ziarul de Duminica · 22 noiembrie 2012 · 1 min de citit

Primul eveniment din cardul celor 50 a fost vernisajul unei expoziții inedite care prezintă o serie de schițe scenografice pentru teatrul de păpuși și pentru teatrul dramatic, semnate de baronul George Löwendal, un nume care a făcut istorie în arta plastică românească.
Reprezentația “Călătoriile lui Nils”, producție a Teatrului Beilei din Guangzhou, China pe scena căruia s-a jucat, cu succes, în luna septembrie 2012, spectacolul Teatrului de Animație Țăndărică,“Alice în țara minunilor”, în cadrul programului cultural “Anul dialogului intercultural: Uniunea Europeană-China”, a deschis seria de spectacole a acestei a 8-a ediții.
Programul festivalului il găsiți aici: http://teatrultandarica.ro/festival.html

Festivalului Internațional al Teatrului de Animație “BUCURII PENTRU COPII. SPECTACOLE DE COLECȚIE” ediția a 8-a, se desfășoară între 22 noiembrie și 1 decembrie 2012. În cele zece zile vor avea loc 50 de evenimente, la care vor particpa echipe din nouă state. Această ediție a festivalului are ca motto “Construim poduri. Trecem granițe“ și are scopul de a aduce în atenția publicului român diferite stiluri ale teatrului de animație și ale teatrului vizual din lume. Spectacolele vor avea loc la Teatrul Țăndărică, Teatrul Bulandra-Sala Toma Caragiu, Teatrul Nottara, Școala nr.3 și Spitalul Fundeni. Sunt spectacole de teatru pentru copii și adulți jucate de trupe de profil din România dar și din străinătate (China, Austria, Bulgaria, Danemarca, Italia, Germania, Olanda, Spania), numeroase workshop-uri, lansări de carte, expoziții și conferințe susținute de personalități remarcabile din lumea teatrului mondial.

Citește și