Bufetul de la capatul ideologiei

La prima vedere, miscarile de stanga din lume se impart intre doua feluri de suporteri: cei ghiftuiti, din tarile occidentale (care nu vor decat sa aiba cineva grija de ei cand ii ajunge arteroscleroza) si cei infometati, care ar vrea sa-i taie in bucati si sa-i serveasca semi-preparati pe putinii bogati din tarile lor. Sigur, descrierea e oarecum extrema – in realitate intre aceste doua atitudini sunt nuante. Dar nu despre ele vreau sa va vorbesc, ci despre un fenomen cu mult mai interesant pentru fanii sfarsitului istoriei: stanga s-a dezideologizat.

Dupa aparente, lucrurile nu stau chiar asa. Stanga inca mai poate aduce mii de oameni la congrese si seminarii cum a fost cel de saptamana trecuta de la Londra – Progressive Government – la care a participat si premierul Adrian Nastase. Tot ea a reusit sa-si pastreze coeziunea mesajului, vorbind despre grija fata de om, protectia in fata somajului, drepturile copiilor si asa mai departe. Numiti un ideal uman general acceptat (in afara de bigamie, din pacate!) si fiti sigur ca stanga l-a cuprins undeva intr-un program.

Singura problema e ca aproape fiecare mesaj al miscarilor progresiste (ca sa folosim un termen drag d-lui Blair) a fost folosit in ultimii 30 de ani undeva intr-o reclama. Nu numai stanga are grija de om, ci si lotiunea de corp cutare – sau antidepresivul X. De somaj te apara atat guvernul, cat si polita de asigurare a companiei Y. In sfarsit, copiii tai pot avea parte de o educatie mai buna, dupa cum te asigura ministerele de resort, dar si vreo cinci-sase universitati private, firme producatoare de soft de invatamant sau edituri. Retorica stangii a ajuns acum un bun comun, intocmai ca detergentul care scoate toate petele: cine mai stie c-au fost detergenti care nu puteau face asa ceva?

Dincolo de asta, e de remarcat disparitia pasiunii. Stanga clasica, in varianta social-democrata nu mai poate spera sa scoata in strada nici o zecime din publicul obisnuit – si nervos – al oricarei miscari anti-globalizare. Chiar si in tarile sarace, distanta tot mai mare intre bogati si saraci nu se mai masoara in numarul de membri ai partidelor comuniste sau socialiste. Ci mai degraba in fluxul emigratiei si al criminalitatii – semne sigure ca oamenii nu mai cred in vreo ideologie a schimbarii, ci in salvarea individuala. O miscare care inca isi mai cauta un profet, de preferinta self-made man, capabil sa scrie manuale de reusita in cariera, si nu vreo versiune moderna a Capitalului.

Mai simplu spus, oamenii nu mai au incredere in ideologii – poate si pentru ca idealurile lor se gasesc acum in magazine si nu in carti sau in promisiunea unui viitor mai bun. Unii ii spun societate de consum – un sistem bizar, a carui logica e capabila sa opereze chiar si in tari in care nu e inca aproape nimic de consumat.

Din fericire pentru stanga moderna, aceleasi probleme le au si ideologiile conservatoare. Cu diferenta ca ele sunt putin mai greu de transpus in promisiuni, odata ce acolo bunastarea curge de sus in jos (trickle-down economics, cum ii spun unii) si ajunge mai incet la parter. Acolo unde sta nea Gheorghe, vesnicul alegator dezideologizat, dar gata oricand la o bere gratis.

Tradusa in romaneste, a Treia Cale de care vorbesc politicienii progresisti e aproape gata de start. Produsul e gata, bugetele sunt planificate, pancartele isi asteapta copyrigherii. Numai ca procedura s-a schimbat un pic: Moise de la institutul de sondaje va merge intai in mijlocul poporului si dupa aceea va urca pe munte cu Tablele Legii. Facem pariu ca nici una nu va vorbi despre chestiuni de principiu?