Bugetul intră în dezbaterea Parlamentului peste două săptămâni
Proiectul bugetului de stat și proiectul bugetului pe anul 2012 ar urma să intre în dezbaterea din plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului în 12 decembrie, a declarat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ PDL.
Proiectul bugetului de stat și proiectul bugetului pe anul 2012 ar urma să intre în dezbaterea din plenul celor două Camere reunite ale Parlamentului în 12 decembrie, a declarat Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al partidului de guvernământ PDL.
Biroul Permanent al PDL a stabilit, luni, calendarul de adoptare în Parlament a legii bugetului.
Potrivit lui Voinescu, la ședința conducerii PDL s-a discutat ca, până vineri, proiectul de buget de stat pe anul viitor să fie adoptat de Guvernul Boc, urmând ca în 28 noiembrie să ajungă în Parlament.
“Proiectul bugetului va rămâne în dezbaterea comisiilor de specialitate până pe 5 decembrie pentru amendamente, iar în perioada 5 decembrie – 11 decembrie va fi dezbătut în comisiile de specialitate, urmând ca pe 12 decembrie bugetul să intre în plenul celor două Camere”, a adăugat Voinescu.
Întrebat dacă ministerele sunt mulțumite de alocările din proiectul de buget pe anul viitor, Gheorghe Ialomițianu, ministrul finanțelor, a răspuns: “Nici eu nu sunt mulțumit cu sumele prinse în buget, aș fi vrut mai mult, dar trebuie să fim prudenți, vedeți ce se întâmplă pe piețele internaționale, dar marea majoritate a țărilor din UE trebuie să ia măsuri de ajustare, vedeți și Cipru a hotărât să înghețe salariile pe o perioadă de doi ani. Trebuie să fim prudenți, pentru că furtuna nu a trecut și eu cred că Guvernul a dovedit responsabilitate în alocarea sumelor. Trebuie să fim prudenți, să evităm – Doamne, ferește! – o situație care ne-ar crea mari probleme”.
Bugetul este cea mai importantă lege a unui stat, dar în România totul se discută și se aprobă în două săptămâni.
Deși pe mână au venituri de aproape 200 miliarde de lei (46 mld. euro) și prin aprobarea capitolelor bugetare parlamentarii sunt răspunzători de modul de funcționare a statului, aprobarea se face printr-o singură ridicare de mână.
De multe ori în spatele acestor mâini ridicate există puternice centre de lobby care vor ca proiectele lor de investiții să fie aprobate.
Autoritățile au reușit din nou să întârzie bugetul, însă nu ar fi prima dată când bugetul este transmis după termenul legal în Parlament.
Anul trecut, în săptămâna în care legea bugetului trebuia să fie în dezbaterea Parlamentului, nimeni nu părea să știe cum arată actul normativ. Nici în 2009 guvernul Boc nu a respectat termenul legal de promovare a bugetului în Parlament până la 15 octombrie.
Coaliția a modificat ordonanța privind banii pentru primării
Liderii coaliției au convenit să modifice ordonanța privind fondurile autorităților locale și să lase mai mulți bani pentru primari și președinți de consilii județene prin reducerea cotei de venituri care va fi tăiată de Guvern comparativ cu diminuarea prevăzută în forma actuală a proiectului.
Astfel, cota lunară defalcată din impozitul pe venit repartizată autorităților locale va fi în continuare diminuată cu 5,5 puncte procentuale, de la 77% la 71,5%, dar reducerea va fi distribuită în mod diferit, cu fonduri mai mari garantate prin lege comunelor, orașelor, municipiilor și județelor și cu mai puține venituri rezultate din echilibrarea prin decizie a Guvernului a bugetelor locale.
În prezent cota de 77% din impozitul pe venit este defalcată către bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor pe al căror teritoriu își desfășoară activitatea plătitorii de impozit pe venit (44%), către bugetul local al județului (12%) și într-un cont distinct, deschis pentru direcția generală a finanțelor publice județene la trezoreria municipiului reședință de județ pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale orașelor și ale municipiilor, precum și a bugetului local al județului (21%).
Gheorghe IalomiȚianu, ministrul finanțelor: “Nici eu nu sunt mulțumit cu sumele prinse în buget, aș fi vrut mai mult, dar trebuie să fim prudenți, vedeți ce se întâmplă pe piețele internaționale, dar marea majoritate a țărilor din UE trebuie să ia măsuri de ajustare, vedeți și Cipru a hotărât să înghețe salariile pe o perioadă de doi ani. Trebuie să fim prudenți, pentru că furtuna nu a trecut și eu cred că Guvernul a dovedit responsabilitate în alocarea sumelor. Trebuie să fim prudenți, să evităm – Doamne, ferește! – o situație care ne-ar crea mari probleme”
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026
-
Cine le vinde dispozitive de vapat copiiilor de 13-14 ani? Avem o lege în spatele căreia putem ascunde nepăsareaOpinii · 14 noiembrie 2026
-
Temperaturile au scăzut drastic în toată țara. ANM anunță vânt puternic, ploi și ninsoriEveniment · 14 noiembrie 2026