Bulboacă asistă un magnat basarabean
Avocatul Adrian Bulboacă, managing partner al firmei Bulboacă & Asociații, face parte din echipa de avocați care îl asistă pe miliardarul basarabean Anatol Stati într-un litigiu prin care acesta solicită despăgubiri de un miliard de dolari statului Kazahstan
Avocatul Adrian Bulboacă, managing partner al firmei Bulboacă
& Asociații, face parte din echipa de avocați care îl asistă pe
miliardarul basarabean Anatol Stati într-un litigiu prin care
acesta solicită despăgubiri de un miliard de dolari statului
Kazahstan. Stati, considerat unul dintre cei mai bogați oameni de
afaceri din Republica Moldova, a intentat un proces la Camera din
Comerț din Stockholm în care acuză o “campanie sistematică de
hărțuire” asupra firmei sale Ascom, prin care a fost forțat să
vândă operațiunile din energie derulate în Kazahstan.
El a apelat pentru acest proces la serviciile firmei americane de
avocatură King & Spalding, dar și la avocatul Adrian Bulboacă,
“un consultant mai vechi al firmei”, scrie publicația Global
Arbitration Review în ediția electronică. “Reprezentanții Ascom
susțin că au fost subiectul unei «campanii sistematice de hărțuire»
din partea guvernului kazah încă din 2008, care a culminat cu
încheierea contractelor și preluarea acțiunilor deținute în
zăcămintele petroliere Borankol și Tolkyn în luna iulie a acestui
an”, se arată în publicația citată. Adrian Bulboacă, cel care a
fondat propria firmă în 2007, după o lungă perioadă petrecută la
Linklaters, a confirmat informația, dar nu a oferit detalii
suplimentare legate de acest subiect.
Reprezentanții Ascom spun că în ultimii zece ani au investit 990 de
milioane de dolari în exploatarea și dezvoltarea unor zăcăminte
petroliere care au ajuns să fie operate de către KazMunaiGaz,
compania petrolieră de stat, care deține controlul și asupra
companiei locale Rompetrol. În prezent, și statul român se află
într-un litigiu cu acționarii Rompetrol, de la care este pretinsă
plata unei datorii de 571 de milioane de euro.
-
Brokerul de asigurări Millenium Insurance Broker a raportat la nouă luni un profit net de 2,5 mil. lei, cu 68,2% mai mare, pe fondul avansului de 29,8% al primelor intermediateBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Transilvania Investments și-a schimbat portofoliul în trimestrul al treilea: a cumpărat acțiuni Digi, Banca Transilvania și ETF-uri, a vândut BRD și OMV Petrom și a răscumpărat 159 mil. de acțiuni propriiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026
-
Aeroporturi București pregătește cumpărarea pachetului de 20% deținut de Fondul Proprietatea, evaluat la 300 mil. euro. Selecția consultanților s-a încheiat în octombrie, dar FP spune că nu există încă detalii despre momentul și structura tranzacțieiBurse - Fonduri mutuale · 13 noiembrie 2026