Bulevardul Elisabeta la 1906

Ideea unei magistrale care sa strabata Bucurestii de la est la vest i-a apartinut lui Emanoil Protopopescu Pake. Este mai mult decat un fapt cunoscut, este un truism.

Totusi, ea nu a venit din senin sau in urma unei analize cu harta orasului in fata. Inaintea primariatului lui Pake, chiar cu multi ani, pe viitorul traseu al magistralei aparusera destul de numeroase segmente stradale, primul in ordine cronologica in anul 1853, cand s-a taiat o ulita despartitoare intre noua Gradina Cismigiu si proprietatea lui Ion Ionescu I de pe Podul de Pamant. A urmat apoi taierea primului bulevard intre Ulita Coltea si Podul Mogosoaiei. In timp, acest bulevard a fost prelungit spre est si mult mai mult spre vest, cu scopul vadit de a se obtine o sosea care sa faciliteze accesul lui Carol I la Palatul Cotroceni, resedinta sa de iarna. Dezvoltarea acestei portiuni dupa anul 1885 nu trebuie, prin urmare, sa mire. In anul jubileului celor patru decenii de domnie glorioasa si, mai cu seama, fructuoasa a lui Carol, Bulevardul Elisabeta ajunsese sa se intreaca de la egal la egal cu Calea Victoriei. Hotelul Bulevard, Palatul Eforiei Spitalelor Civile, cladirea cinematografului cunoscut astazi sub numele de Bucuresti si multe altele, de proportii si valoare artistica asemanatoare, confereau acestui bulevard ravnitul titlu de Cale Regala.