Bulgaria prelungeste acordul cu FMI
Oficialii bulgari au anuntat ca vor prelungi cu inca sase luni acordul stand-by cu Fondul Monetar International, scrie The Sofia Echo. Ministrul bulgar al finantelor, Plamen Oresharski, a precizat faptul ca primele trei luni ale acordului vor urmari in principal luarea de masuri efective de politica in cadrul acordului, iar pe parcursul celorlalte trei se vor clarifica conditiile tehnice de derul…
Oficialii bulgari au anuntat ca vor prelungi cu inca sase luni acordul stand-by cu Fondul Monetar International, scrie The Sofia Echo.
Ministrul bulgar al finantelor, Plamen Oresharski, a precizat faptul ca primele trei luni ale acordului vor urmari in principal luarea de masuri efective de politica in cadrul acordului, iar pe parcursul celorlalte trei se vor clarifica conditiile tehnice de derulare a a respectivului acord.
Oresharski a declarat ca sfaturile Comisiei Europene au fost luate in considerare de cabinetul guvernamental.
James Roaf, reprezentant al FMI, considera ca Bulgaria inregistreaza indicatori macroeconomici stabili. Cresterea economica este de 5,6%, iar inflatia este ridicata in principal din cauza preturilor excesive la petrol si a accizelor, a afirmat el.
Continuarea reformelor structurale vor permite Bulgariei sa beneficieze pe deplin de statutui ei de membra a Uniunii Europene. Masurile de reforma trebuie luate pe piata fortei de munca, in privatizare, sistemul medical si educatie, a adaugat reprezentantul FMI.
O noua revizuire a acordului cu FMI se va face in luna august a acestui an.
Guvernul de la Sofia are ca obiectiv obtinerea unui excedent bugetar pentru anul viitor a carui valoare nu a fost inca stabilita. Aceasta decizie a fost luata in conditiile in care Bulgaria estimeaza un deficit de cont curent de 11,3% din PIB pe 2006, membrii FMI considerand ca valoarea prea ridicata a acestuia ar putea afecta dezvoltarea economica.
FMI a recomandat Bulgariei obtinerea unui excedent bugetar de 2% din PIB anul viitor, in conditiile in care pentru anul 2006 obiectivul este obtinerea unui surplus de 3% din PIB.
Reprezentantii autoritatilor de la Bucuresti au anuntat ca nu doresc prelungirea acordului stand-by cu FMI, acestia aratandu-se increzatori ca mixul de politici curent este suficient pentru mentinerea stabilitatii macroeconomice si obtinerea unei cresteri economice puternice. Romania deruleaza in acest moment un acord cu fondul care expira in luna iulie a acestui an, dupa ce in octombrie anul trecut autoritatile de la Bucuresti au respins solicitarile FMI. adrian.cojocar@zf.ro
-
Nvidia, în căutare de succesor pentru Jensen Huang, cel care și-a dat demisia după 33 de ani la conducerea gigantului tehnologic american. Șeful Arm, Rene Haas, este pe lista favorițilorBusiness Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Ar putea urma scăderi la pompă. Pentru prima dată de la începutul războiului din Iran, există mai mult petrol pe piața internațională decât cerere. „Semne timide de reechilibrare”Business Internaţional · 13 noiembrie 2026
-
Topul Celor mai admirați CEO din România ține mai mult de brandul companiei, de percepție și de marketingul fiecăruiaOpinii · 13 noiembrie 2026