Bun-venit in anii '60!
Baltimore, 1962. Tracy Turnblad, o adolescenta supraponderala innebunita dupa dans, are un singur scop: sa ajunga vedeta in emisiunea televizata a lui Corny Collins, populata numai de silfide blonde si angelice, care concureaza insa cu o hotarare diabolica la cel mai popular concurs al momentului, Miss Adolescenta Fixativ
Baltimore, 1962. Tracy Turnblad, o adolescenta supraponderala innebunita dupa dans, are un singur scop: sa ajunga vedeta in emisiunea televizata a lui Corny Collins, populata numai de silfide blonde si angelice, care concureaza insa cu o hotarare diabolica la cel mai popular concurs al momentului, Miss Adolescenta Fixativ. Desigur ca, pana la final, Tracy isi realizeaza visul, complexeaza silfidele si se alege cu cel mai dragut baiat din show.
Dincolo de acest iritant si rasuflat deznodamant, spre care duc mai toate filmele de gen si care tine mortis sa bagatelizeze diferentele, Hairspray are un farmec aparte prin distributie si prin atmosfera, evocand cu abilitate – pentru spectatorul contemporan – excentricul film-cult al lui John Waters din 1988. Exact anul in care se nastea Nikky Blonsky, corpolenta adolescenta distribuita – pentru talentul si energia ei de netagaduit – in rolul principal, al lui Tracy Turnblad. Cu tot entuziasmul si hotararea ei, sau poate tocmai din cauza lor, Nikky, care a reeditat pas cu pas visul american (ia lectii de canto din copilarie, in liceu fusese una dintre prezentele nelipsite din spectacolele scolare, iar angajarea ca vanzatoare intr-o gelaterie nu a impiedicat-o sa viseze la Broadway si Hollywood, ca in final chiar sa ajunga vedeta peste noapte, obtinand un rol principal, cot la cot cu o distributie sclipitoare etc.), nu se poate destinde nici o clipa, fiind atat de constienta ca “trebuie sa dea totul”, incat devine de-a dreptul agasanta. Chiar daca Nikky nu reuseste un debut exceptional (precum Jennifer Hudson in recentul Dreamgirls), restul distributiei salveaza ansamblul. John Travolta in travesti – in rolul Ednei, mama grijulie a lui Tracy, avand masura XXXXL si un simt al afacerilor egalat doar de bulimia ei nestavilita – este absolut irezistibil, miscandu-se gratios in ciuda protezelor aplicate de-a lungul unor chinuitoare ore de machiaj si avand mai multa energie decat in Grease si Saturday Night Fever la un loc, Christopher Walken e ireprosabil pe post de tata de familie, iar Queen Latifah reuseste sa fie din nou seducatoare, cantand, dansand si surclasand cu sex-appeal chiar cele mai puerile texte. Cu doua nostalgice aparitii cameo – Jerry Stiller (interpretul lui Wilbur Turnblade in original, dar mult mai cunoscut pentru rolul tatalui lui George Costanza din Seinfeld) pe post de proprietar al magazinului de haine XXL, Ricki Lake – fosta Tracy din filmul lui Waters – pe post de cautatoare de tinere talente, cu o Allison Janney mortala (pe post de mama bigota, care stropeste cu tamaie ecranul televizorului cand se transmit programe de divertisment) si o Michelle Pfeiffer gratioasa ca intotdeauna, dar care nu reuseste nici languroasa performanta din The Fabulous Baker Boys, unde canta atat de tulburator “Makin’ Whopee”, nici sa fie suficient de veninoasa in rolul Velmei Von Tussle, distributia constituie principalul atu al filmului. Un film, de altfel, extrem de colorat, viu si deconectant, care evoca, printre hituri, o epoca pitoreasca si interesanta, in care Cadillac-urile strabateau strazile, JFK era la Casa Alba, tinerii incepeau sa se dezmorteasca in acorduri de rock si twist, fetele fumau si fugeau noaptea la petreceri, negrii organizau miscari de protest, iar rochiile cu jupon si coafurile tepene, imbibate de fixativ, veneau “la putere”.
Hairspray – Intrigi de culise / Hairspray. Productie SUA, 2007. Regia: Adam Shankman. Scenariul: Leslie Dixon, John Waters, Mark O’Donnell. Cu: John Travolta, Queen Latifah, Nikki Blonsky, Michelle Pfeiffer, Christopher Walken, Amanda Bynes, Allison Janney, James Marsden. Premiera: 24 august. Distribuit de InterComFilm Distribution.
-
Mai multe necunoscute decât date sigure despre Neptun Deep, cel mai mare proiect energetic al României: Tot ce se știe acum cu jumătate de an înainte de producție este că OMV Petrom are 30 de contracte semnate, în timp ce Romgaz lucrează încă la licitațiiBurse - Fonduri mutuale · 12 noiembrie 2026
-
Trei jucători, Lactalis, FrieslandCampina și Arla, au 65% din vânzările de unt, o piață de 150 mil. euro. Locul trei din piață nu are fabrică în România, iar de la liderul Lactalis o parte din vânzări vine din import (brandul President).Companii · 12 noiembrie 2026
-
Conferința ZF Digital 2026. Cel mai greu pentru un start-up românesc este să vândă în străinătate, nu să construiască produsulBusiness Hi-Tech · 12 noiembrie 2026