Burci a intrat intr-o afacere cu cupoane
Burci a intrat intr-o afacere cu cupoane
CuponPro, prima firma romaneasca de cuponing, va investi un milion de euro pentru intrarea si extinderea pe piata, a anuntat Tudor Fulea, director general al companiei.
Cuponingul, o activitate de marketing foarte populara in Occident, consta in imprimarea si distributia de cupoane care ofera reduceri la produse de larg consum in magazinele incluse in programul firmei care propune aceste cupoane, denumite magazine afiliate.
Firma este controlata de omul de afaceri Cristian Burci, cunoscut pentru investitiile in mass-media.
“Ideea de a deschide o astfel de firma a pornit de la faptul ca analistii considera ca piata romaneasca se aseamana cu cea americana, unde programul a fost implementat de cativa ani si a avut un succes foarte mare”, a spus Fulea.In Statele Unite, 52,2% din totalul bugetelor de marketing sunt bazate pe cuponing, a adaugat Fulea.
Mai mult, potrivit estimarilor a doua companii americane din domeniul cupoanelor, aproximativ 3,5 miliarde de cupoane au fost folosite de americani in 2003, cu o valoare totala de 2,95 de miliarde de dolari (2,29 miliarde de euro).
Cupoanele sunt folosite mai ales de firmele care vor sa anunte diverse promotii pentru produsele lor.
CuponPro a anuntat initierea campaniei de cupoane promotionale incepand cu data de 14 aprilie, prin intermediul mass-media scrise din Bucuresti si provincie.
Compania promoveaza discount-uri la sapte produse initial (printre care bauturi racoritoare sau conserve), prin intermediul ziarelor Adevarul, Libertatea, Evenimentul zilei si Ziarul in Bucuresti si a altor 5 publicatii din provincie. Suma totala a celor 7 cupoane este de 38.000 de lei.
“Consumatorul va economisi la inceput in jur de 50.000 lei din cupoane, insa speram sa ajungem sa poata economisi 100.000-200.000 lei saptamanal”, a spus Cristian Burci.
CuponPro a facut pana acum o investitie de 300.000 de euro in infra-structura, personal calificat, un sistem informational complex care permite sustinerea informatica necesara, promovare si estimeaza o investitie suplimentara pana la 1 mil. euro, pentru extinderea companiei in provincie.
Din reteaua CuponPro fac parte pana in prezent 619 magazine, din care 388 numai in Bucuresti, care accepta cupoanele cu discount-uri.
Deocamdata cupoanele aduc reduceri numai la produse alimentare, insa in programul companiei intra orice fel de alte produse de larg consum.
Firma isi propune pentru 2005 tiparirea a 2 milioane de cupoane. Cheltuielile ce privesc distribuirea si publicarea in mass-media a cupoanelor apartin strict producatorilor bunurilor afisate pe respectivele cupoane. CuponPro castiga din comisioanele aplicate vanzarilor percepute de la firmele care isi promoveaza vanzarile in acest mod.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026