Bursa a avansat cu 0,86% pe o lichiditate de doar 6,7 milioane lei
Bursa a crescut cu 0,86%, într-o piață în care absența celor mai mulți investitori de la tranzacționare a limitat lichiditatea la 6,7 milioane lei, iar acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat cel mai redus rulaj din ultimele aproape opt luni.
Bursa a crescut cu 0,86%, într-o piață în care absența celor mai mulți investitori de la tranzacționare a limitat lichiditatea la 6,7 milioane lei, iar acțiunile Fondului Proprietatea (FP) au înregistrat cel mai redus rulaj din ultimele aproape opt luni.
În primele minute cotațiile titlurilor SIF-urilor au avansat cu până la 2,76%, recuperând o parte din corecțiile de joi, însă promulgarea legii pentru creșterea pragului de deținere de la 1% la 5% din acțiuni a avut o influență redusă.
După ora 10:30 ascensiunea a încetinit, iar în a doua parte a zilei unele cotații au trecut chiar pe roșu. La finalul ședinței, doar acțiunile SIF Moldova (SIF2) și SIF Oltenia (SIF5) înregistrau creșteri, de 0,37% și, respectiv, de 1,9%, în timp ce titlurile celorlalte trei SIF-uri consemnau scăderi cuprinse între 0,18% și 0,8%.
“Lipsa de reacție la promulgarea legii privind creșterea pragului de deținere demonstrează că strategia «Cumpără pe zvon și vinde pe știre» este încă folosită de mulți investitori. Este de urmărit în următoarea perioadă dacă volumele pe SIF-uri se vor îmbunătăți, întrucât aceasta ar fi o dovadă clară de stabilizare a prețurilor. Mă aștept să vedem o activitate ceva mai intensă pe aceste acțiuni pe la jumătatea lunii februarie, când au loc adunările generale și se stabilesc dividendele”, a declarat Bogdan Niculae, trader la Departamentul Piețe de Capital al Piraeus Bank.
Indicele BET-FI a reușit să încheie ședința în teritoriu pozitiv, avansând cu numai 0,15%. Indicele include și acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au stagnat.
Totodată, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a încheiat ziua în creștere cu 0,82%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic au dus indicele BET-NG cu 1% peste închiderea de joi.
-
Bogdan Bălașa, director general HILS development: Noile generații, Gen Z și Alpha, vor fi mult mai interesate în viitor să se mute într-un apartament nou, într-un imobil nouComunicate Construcții · 15 noiembrie 2026
-
Cine este Andrei Avădănei, CEO al Bit Sentinel, o companie de cybersecurity: ”Viitorul nostru depinde de cât de repede transformăm curiozitatea tinerilor în competențe tehnice reale”Business Hi-Tech · 15 noiembrie 2026
-
Dragoș Damian, Terapia Cluj: Nicușor Dan, un link și o poză care arată ce înseamnă să ai o strategie de diplomație economică. Cu o strategie de diplomație economică vom avea creștere în fiecare trimestru, nu numai în T3 – apropo, în T3 nu am avut GuvernOpinii · 15 noiembrie 2026