Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursa a deschis în creștere ședința de vineri

Bursa a deschis în creștere cu 0,24%, într-o piață în care majoritatea investitorilor au luat mai repede o scurtă vacanță cu ocazia Paștelui pe rit ortodox, iar puținii jucători prezenți la tranzacționare au realizat operațiuni cu acțiuni emise de doar 10 acțiuni, în valoare de doar 237.000 de lei.

Stefan Musgociu - Mediafax · 13 aprilie 2012 · 2 min de citit

Pe primele trei categorii ale BVB și la secțiunea “Internaționale” sunt listate acțiuni emise de 79 de companii.

După primele minute de tranzacționare, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, și indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, erau în creștere cu câte 0,2%.

La ora 10:10, indicele BET-FI avansa cu 0,23%. Indicele include acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP). Acțiunile SIF Muntenia (SIF4) sunt suspendate și vineri de la tranzacționare pentru informarea investitorilor cu privire la hotărârile AGA derulată joi.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a crescut cu 0,19%. BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea.

Titlurile Băncii Comerciale Carpatica (BCC) au consemnat cea mai vizibilă creștere din piață, de 6,23%, și au ajuns la 0,058 lei, pe al doilea rulaj de la BVB, de 53.000 de lei.

Potrivit proiectului de buget de venituri și cheltuieli, Banca Comercială Carpatica estimează pentru acest an un profit de 17 milioane lei (3,9 milioane euro), calculat conform standardelor internaționale de rapotare (IFRS), după ce în precedenții trei ani a înregistrat pierderi. Până la începutul acestui an, Carpatica a calculat rezultatele luând în considerare standardele de raportare locale (RAS). Din acest an, toate băncile utilizează standardele internaționale de raportare financiară (IFRS).

Tranzacțiile realizate la Bursă în primele minute au cumulat doar 237.000 de lei (54.000 de euro), sumă din care 55% au reprezentat valoarea transferurilor cu acțiuni Fondul Proprietatea, de 130.000 de lei.

Titlurile FP au crescut cu 0,35%, la 0,568 lei.

Bursele europene au deschis vineri în scădere cu până la 0,2%. Piețele au fost influențate de publicarea unor date sub așteptări privind economia Chinei, care a crescut în primul trimestru cu 8,1% față de perioada corespunzătoare a anului trecut. Acesta este cel mai redus avans din ultimii trei ani și a accentuat temerile investitorilor privind frânarea principalului motor de creștere economică mondială.

Citește și