Versiunea completă
Burse - Fonduri mutuale

Bursa a deschis în scădere ușoară, pe un rulaj redus

Bursa de la București afișa o scădere ușoară, de 0,13%, la începutul tranzacțiilor de miercuri, într-o piață cu lichiditate redusă, de 1,7 milioane lei, și susținută în proporție de 65% de transferurile cu Fondul Proprietatea (FP).

Mediafax · 9 mai 2012 · 1 min de citit

Bursa de la București afișa o scădere ușoară, de 0,13%, la începutul tranzacțiilor de miercuri, într-o piață cu lichiditate redusă, de 1,7 milioane lei, și susținută în proporție de 65% de transferurile cu Fondul Proprietatea (FP).

La ora 10:30, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era de asemenea în scădere cu 0,33%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, era în coborâre cu 0,11%.

În același timp, indicele BET-FI se plasa cu cu 0,29% sub nivelul de marți. Indicele include acțiunile celor cinci SIF-uri și titlurile Fondului Proprietatea (FP).

Astfel, indicele extins al Bursei, BET-XT, care analizează cele mai lichide 25 de acțiuni, era în scădere cu 0,3%.

Acțiunile FP au fost cele mai lichide din piață, cu schimburi de 1,1 milioane de lei, iar prețul a stagnat la 0,556 lei.

Principalele acțiuni europene au deschis în creștere ușoară ședința de miercuri, revenind de la minimul a patru luni, însă încrederea jucătorilor a rămas redusă, din cauza speculațiilor că Grecia ar putea fi împinsă în afara zonei euro. Partidele politice elene încearcă să formeze un guvern după alegerile parlamentare de duminică, în urma cărora nu a rezultat o forță politică suficient de puternică.

Citește și