Bursa a inceput nehotarat saptamana
Fara suportul SIF-urilor, care au inchis sedinta in jurul cotatiilor de la finalul saptamanii trecute, bursa a inregistrat o corectie usoara, indicele BET pierzand 0,7%. Brokerii spun ca investitorii se asteptau la deciziile luate in cadrul AGA de la BCR de vinerea trecuta, care nu a oferit surprize
Fara suportul SIF-urilor, care au inchis sedinta in jurul cotatiilor de la finalul saptamanii trecute, bursa a inregistrat o corectie usoara, indicele BET pierzand 0,7%. Brokerii spun ca investitorii se asteptau la deciziile luate in cadrul AGA de la BCR de vinerea trecuta, care nu a oferit surprize.
“Evolutiile din ultimele sedinte au fost destul de imprevizibile si specifice unei perioade de consolidare, care s-ar putea prelungi pana la sfarsitul acestei saptamani. Am putea asista la scaderi, insa acestea nu vor fi ample. Piata e in asteptarea unei noi directii, majoritatea informatiilor de pe piata fiind deja asimilate de investitori si incluse in preturi”, a declarat Iulian Panait, presedintele KTD Invest.
Majorarea ratei dobanzii de referinta la euro de saptamana trecuta a creat miscari pe bursele europene, indicii acestor piete inregistrand scaderi de 1%-2%.
“Miscarile de pe pietele internationale afecteaza tangential si Bursa de la Bucuresti. Influenta nu este una puternica, dar exista”, spune Panait.
SIF Oltenia si SIF Moldova au fost cele mai tranzactionate din piata, cu rulaje de peste 1,2 mil. euro (4,2 mil. lei) fiecare. Titlurile Petrom si Banca Transilvania au pierdut cate 1%, in timp ce actiunile BRD au inregistrat un avans de 0,5%. Titlurile Petromidia au mai pierdut 2,3%, pe fondul unor tranzactii in scadere, in valoare de 0,21 mil. euro (0,7 mil. lei).
Brokerii vad o anumita ciclicitate in evolutia din ultimii doi ani la nivelul indicilor bursei si spun ca perioada de toamna aduce de obicei cresteri ale cotatiilor.
“Evolutia de anul acesta al indicelui BET este corelata destul de mult cu cea de anul trecut. Astfel, in perioada de vara acest indice s-a aflat pe minime, iar in iarna a inregistrat maxime. Trendul de crestere se va pastra, cel mai probabil, si anul acesta, dat fiind faptul ca inainte de aderarea la UE, bursele din regiune s-au aflat pe un trend crescator”, spune Octavian Molnar, director general adjunct la IFB Finwest.
Companiile cele mai mari listate la bursa sunt pregatite sa faca fata concurentei de pe pietele europene, considera analistii.
“Sectorul bancar nu poate sa fie afectat de aderare, la fel si cel petrolier, pentru ca cea mai mare a companiilor din esalonul superior fac deja parte din grupuri internationale. Problemele pot sa apara pe industria chimica”, considera Molnar.
Actiunile SIF Transilvania au castigat 0,5% ieri, pe fondul unor tranzactii in valoare de peste 0,8 milioane de euro (2,8 milioane de lei). La sfarsitul acestei saptamani SIF Oltenia, SIF Moldova si SIF Transilvania vor raporta rezultatele la jumatatea anului. “Surprize la nivelul rezultatelor raportate de SIF-uri nu cred sa apara, pentru ca acestea au raportarile lor lunare”, spune Iulian Panait, presedintele societatii de consultanta in investitii KTD Invest. Celelalte SIF-uri au inregistrat variatii in sus sau in jos de pana la 1%, astfel ca indicele BET a inchis putin sub nivelul de la finalul saptamanii trecute. Ultima tranzactie cu titlurile SIF Transilvania s-a realizat la un pret de 2,04 lei/actiune.
Titlurile BRD au adaugat 0,5% luni, valoarea tranzactiilor cu aceste actiuni ridicandu-se la 0,45 milioane de euro (1,5 milioane de lei). “Titlurile BRD au adus cel mai bun randament dintre cele lichide, dupa Banca Transilvania, de la inceputul anului. Ma astept ca rezultatele la 6 luni sa fie bune, iar banca sa raporteze rate de crestere la nivelul profitului si a cifrei de afaceri intre 10% si 20%, fata de aceeasi perioada a anului trecut”, spune Iulian Panait. De la sfarsitul anului trecut, aceste actiuni au inregistrat un avans de aproape 24%, insa cursul de ieri se situeaza cu 12% sub nivelul maxim atins anul acesta. Inchiderea pe titlurile BRD a avut loc la un pret de 17,6 lei/actiune.
Actiunile producatorului de ingrasaminte chimice AzomureS au inregistrat o scadere de aproape 7%, pe fondul unor tranzactii scazute, cu un rulaj de circa 12.000 de euro (57.000 de lei). Brokerii spun ca scaderea este, cel mai probabil, rezultatul asteptarilor investitorilor legate de bugetul revizuit al companiei, publicat saptamana trecuta. Societatea estimeaza un profit net de aproximativ 0,83 milioane de euro (2,94 milioane de lei), cu 83% mai redus comparativ cu profitul net inregistrat anul trecut. Azomures si-a bugetat, de asemenea, venituri totale de circa 225 de milioane de euro (798 de milioane de lei) si cheltuieli totale de aproape 224 de milioane de euro (794,6 milioane de lei).
Titlurile Alro Slatina au castigat 3,6% ieri, pe un rulaj de aproape 11.000 de euro (38.000 de lei). Producatorul de aluminiu a stabilit pretul dividendului brut aferent anului trecut la 0,1370 lei. Dupa fuziunea prin absorbtie a companiei Alprom de catre Alro, capitalul social al firmei absorbante va ajunge la 406,7 milioane de lei (114,6 milioane de euro), in timp ce activele nete corectate ale firmei absorbante vor ajunge la valoarea de 2,1 miliarde de lei (613,3 milioane de euro). In urma absorbtiei, actionarii Alprom Slatina vor deveni actionari ai Alro, iar patrimoniul companiei absorbite va fi transferat firmei absorbante, conform conducerii companiei.
Actiunile Dafora Medias au facut obiectul unor tranzactii mai ridicate decat de obicei, cu un rulaj de circa 61.500 de euro (0,21 milioane de lei). Omul de afaceri Gheorghe Calburean, actionarul majoritar al Dafora, cumparase prin intermediul societatii un pachet de 45,9 milioane de actiuni ale Condmag Brasov, valoarea tranzactiei fiind estimata la peste 10 milioane de euro. Tranzactia a fost insa anulata pe motiv ca societatea de brokeraj IFC Investitii din Targu-Mures, care a intermediat transferul, nu indeplinea conditiile necesare pentru a putea derula operatiunea. Ultimul pret la care titlurile Dafora s-au tranzactionat a fost de 0,8 lei/actiune.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026