Bursa de la New York a deschis în creștere
Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de luni în creștere, susținute de majorarea peste așteptări a vânzărilor de retail din Statele Unite în luna martie, care au atenuat temerile legate de încetinirea redresării economice, transmite Reuters.
Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de luni în creștere, susținute de majorarea peste așteptări a vânzărilor de retail din Statele Unite în luna martie, care au atenuat temerile legate de încetinirea redresării economice, transmite Reuters.
Piața a fost susținută și de rezultatele financiare trimestriale raportate de Citigroup, acțiunile băncii urcând cu 2,9%.
Citigroup a obținut în primul trimestru un profit net în scădere cu 2,3%, la 2,93 miliarde de dolari, dar banca a redus cheltuielile, iar operațiunile de trading și-au revenit.
Indicele Dow Jones este în creștere cu 0,89%, Standard&Poor’s 500 cu 0,57%, iar Nasdaq cu 0,36%.
Vânzările din retail din Statele Unite au crescut luna trecută cu 0,8%, peste estimările de 0,3% ale analiștilor, indicând că avansul economiei americane nu a încetinit atât de mult cum s-a crezut.
-
BREAKING. SUA au suspendat toate decolările de pe aeroporturile din țară, fără prea multe explicații. Sute de mii de pasageri sunt afectați. Este a doua oară de la atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 când autoritățile americane suspendă decolările la nivel naționalEveniment · 13 noiembrie 2026
-
Urmează sărbători bogate pentru retailul alimentar: „Românii renunță la multe cheltuieli discreționare și se orientează mai mult către consumul acasă. Industria de FMCG este una dintre cele mai reziliente în perioadele dificile financiar“. Analiștii companiei de cercetare de piață NielsenIQ vorbesc despre un „optimism prudent“ în T4 2026Eveniment · 13 noiembrie 2026
-
Analiză ZF. Cum arată piața untului față de acum cinci ani: jucătorii au avut încasări mai mari cu 23%, dar volume sub nivelul din 2020. Grupul francez Lactalis deține 53% din vânzările de unt din retail, de peste cinci ori mai mult decât următorul jucătorRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026