Bursa de la New York a deschis în creștere ușoară
Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de luni în creștere ușoară, după ce săptămâna trecută au avut cea mai bună evoluție din ultima lună, datorită semnelor de stabilizare a crizei datoriilor din zona euro și a economiei americane, transmite Reuters.
Acțiunile de pe Wall Street au început tranzacțiile de luni în creștere ușoară, după ce săptămâna trecută au avut cea mai bună evoluție din ultima lună, datorită semnelor de stabilizare a crizei datoriilor din zona euro și a economiei americane, transmite Reuters.
Indicele Dow Jones este în creștere cu 0,11%, Standard & Poor’s 500 cu 0,26%, iar Nasdaq cu 0,3%.
S&P 500 a urcat cu peste 22% după un minim atins în octombrie, iar Nasdaq se află la cel mai ridicat nivel de după 2001.
Acțiunile americane au crescut cu aproape 5% în acest an, susținute în special de titlurile bancare.
Investitorii urmăresc evoluția situației din Europa, unde Germania și Franța au cerut un acord rapid al Greciei cu creditorii privați pentru reducerea datoriilor. Miniștrii de Finanțe din zona euro sunt așteptați să decidă luni termenii care pot fi acceptați pentru restructurarea datoriilor elene.
Euro a atins cel mai ridicat nivel din aproape trei săptămâni, de 1,3034 față de dolar, datorită optimismului că se va ajunge la un acord.
-
Zelenski dezvăluie o posibilă ofertă a SUA: Ucraina ar putea intra în NATO dacă renunță la Donbas. Președintele ucrainean spune că populația va decideEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Haosul pe aeroporturile din SUA continuă: Peste 8.000 de zboruri anulate după blocarea traficului aerian. Milioane de pasageri riscă să fie afectați și în weekendEveniment · 14 noiembrie 2026
-
Primul gaz din Neptun Deep vine în prima jumătate a lui 2027. Ce se știe despre cine îl cumpără și cât rămâne în RomâniaEnergie · 14 noiembrie 2026