Bursa de la New York a deschis în scădere, după declarația președintelui BCE
Bursa din SUA a scăzut în deschiderea ședinței de joi, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, s-a arătat precaut în privința accelerării achizițiilor de obligațiuni ale statelor cu probleme financiare pentru a reduce impactul crizei datoriilor, transmite Reuters.
Bursa din SUA a scăzut în deschiderea ședinței de joi, după ce președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, s-a arătat precaut în privința accelerării achizițiilor de obligațiuni ale statelor cu probleme financiare pentru a reduce impactul crizei datoriilor, transmite Reuters.
Indicele industrial Dow Jones a coborât cu 0,37%, Standard & Poor’s 500 cu 0,7%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,73%.
Președintele BCE a negat, în conferința de presă care a urmat unei ședințe de politică monetară, că ar fi indicat săptămâna trecută accelerarea achizițiilor de obligațiuni.
Analiștii și presa au concluzionat din discursul lui Draghi în Parlamentul European că BCE este pregătită să sprijine mai puternic lupta împotriva crizei datoriilor, dacă liderii politici se pun de acord asupra unui control mai strict al bugetelor celor 17 state membre ale uniunii monetare.
BCE a redus, joi, dobânda de politică monetară de la 1,25% la 1%, după o diminuare similară, de 0,25 puncte procentuale în noiembrie. Instituția a crescut dobânda de la 1% la 1,5% tot în acest an, prin două majorări ale ratei cheie în aprilie și iulie.
-
Criza din industria europeană a bicicletelor face tot mai multe victimeBusiness Internaţional · 15 noiembrie 2026
-
Răsturnare de situație la Nvidia: Jensen Huang ia în calcul o revenire spectaculoasă la conducerea gigantului de 4.000 de miliarde de dolari, la doar câteva zile după demisie. Elon Musk îl susține, iar Silicon Valley pune presiune pe companieZF 24 · 15 noiembrie 2026
-
Grafic: Cum a evoluat comerțul cu bunuri de larg consum?Retail&Agrobusiness · 15 noiembrie 2026