Bursa de la Viena iese la cumparaturi in Est
Wiener Boerse, operatorul bursei de la Viena, este interesat de achizitionarea de noi operatori de piete de capital in cadrul eforturilor de dezvoltare in Europa de Est
Wiener Boerse, operatorul bursei de la Viena, este interesat de achizitionarea de noi operatori de piete de capital in cadrul eforturilor de dezvoltare in Europa de Est, scrie Bloomberg.
“Suntem pregatiti pentru noi preluari in regiune”, a declarat co-directorul executiv al bursei din Viena, Michael Buhl. Buhl a adaugat ca operatorul nu se afla in niciun fel de discutii in acest moment. In 2008, Wiener Boerse a achizitionat participatii in cadrul burselor din Ljubljana, Budapesta si Praga in incercarea de a forma o alianta care ar putea concura cu rivalele mai mari, cum ar fi NYSE Euronext, Deutsche Boerse si Nasdaq OMX Group.
Operatorul este interesat de preluarea unor participatii majoritare, a declarat recent co-directorul executiv Heinrich Schaller. Participarea in cadrul unei oferte publice initiale si preluarea “doar a unei participatii minoritare nu ne intereseaza”, a declarat Schaller. Bursa de la Varsovia, cea mai mare bursa din Europa Centrala si de Est, intentioneaza sa ofere vanda actiuni in trimestrul al patrulea dupa suspendarea vanzarii sale catre Deutsche Boerse in luna noiembrie a anului trecut.
“Nu ne aflam in discutii de preluare a bursei de la Varsovia” a declarat Schaller. Bursa vieneza si cea de la Varsovia se lupta pentru suprematie in regiune. Dupa ce a achizitionat o participatie majoritara in cadrul bursei de la Praga, bursa vieneza a reusit sa o devanseze pe cea de la Varsovia.
-
Un MBA îți aduce un salariu mai mare sau doar o diplomă?Ce faci cu banii tăi? · 14 noiembrie 2026
-
Nici bine nu ne obișnuim cu inteligența artificială că deja se discută de superinteligența artificială - ASI, o formă ipotetică de AI, dotată cu funcții cognitive și capacități de gândire mult mai avansate decât cele ale oricărei ființe umane. Ce este și cât de departe suntem de ASI?ZF 24 · 14 noiembrie 2026
-
România importă sâmbătă după amiază peste 1.300 MW de energie, deși ambele reactoare de la Cernavodă au fost repornite. Producția internă acoperă doar 80% din consumEnergie · 14 noiembrie 2026