Bursa din Statele Unite deschide în creștere
Bursa din Statele Unite a deschis în creștere ședința de marți, susținută de date privind piața americană a construcțiilor, în timp ce investitorii așteaptă startul unei reuniuni de două zile a conducerii Rezervei Federale a SUA (Fed), potivit Bloomberg.
Indicele industrial Dow Jones a avansat cu 0,1%, S&P 500 a urcat cu 0,3%, iar Indicele Compozit Nasdaq cu 0,29%. S&P 500 a pierdut luni 0,6%, după ce zona euro a forțat Cipru să taxeze depozitele din băncile locale, în schimbul unui pachet de împrumuturi externe.
“Sectorul construcțiilor va susține climatul macroeconomic și, astfel, acțiunile. Nu considerăm că piața este în situația unei vânzări semnificative. Dacă va exista o retragere, va reprezenta doar o oportunitate pentru achiziții la prețuri mai mici”, a declarat directorul financiar al Fiduciary Trust din Boston, Michael Mullaney.
Conducerea Fed începe marți o ședință de politică monetară care se va desfășura pe parcursul a două zile. Fed a anunțat în decembrie că dobânzile foarte scăzute vor fi legate de rata șomajului și inflație, astfel încât investitorii și populația să știe în ce condiții banca centrală va lua în calcul creșterea ratei cheie.
Departamentul Comerțului a anunțat, marți, că numărul construcțiilor de locuințe începute în februarie a urcat, anualizat, la 917.000, față de 910.000 în ianuarie. Permisele de construcție, un indicator pentru activitatea în perioada următoare, au avansat cu 4,6%, la 946.000.
-
Bucureștiul intră pe harta marilor evenimente internaționale: infrastructură pentru până la 8.000 de participanțiInfo · 13 noiembrie 2026
-
PENNY deschide magazin în locul unuia dintre cele mai cunoscute cluburi istorice din București. În același spațiu a funcționat și Mega Image, dar a închisRetail&Agrobusiness · 13 noiembrie 2026
-
Cursa pentru angajare: cine conduce clasamentul aplicărilor pe platformele de recrutare și care sunt cele mai căutate joburi în funcție de generațieZF Gen Z · 13 noiembrie 2026